RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Studii în străinătate

  • în statele membre ale UE
  • în statele EEA (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia)
  • în ţările asociate (Bulgaria, România şi Turcia)
         

A. Socrates Erasmus

Cauţi o oportunitate de studiu într-o altă ţară europeană?

          În acest caz poţi fi interesat de programul Socrates Erasmus. Programul facilitează în special schimburile de studenţi din cadrul diferitelor instituţii europene de învăţământ superior participante la program.

Cum pot deveni un student participant la programul Erasmus?

  • Trebuie mai întâi să fi înscris la cursurile unei instituţii de învăţământ superior autorizate
  • Trebuie să fi absolvit cel puţin primul an de studii;

De unde pot primi mai multe informaţii?

          Dacă îndeplineşti condiţiile de mai sus, poţi cere informaţii de la Biroul de Relaţii Internaţionale din cadrul universităţii tale dacă aceasta:

  • participă la aceste programe sau are intenţia să o facă în viitor;
  • deja derulează un program Socrates Erasmus; trebuie să adresezi  toate întrebările coordonatorului de program.

Ce întrebări ar trebui să pun?

  • Unde pot studia? - întreabă despre universităţile şi facultăţile partenere;
  • Care sunt criteriile de selecţie cerute de universitatea mea (ex. competenţe de limbă etc.)?
  • Care este termenul limită de depunere a candidaturii pentru Erasmus?

Pentru mai multe detalii consultaţi paginile web:
http://ec.europa.eu/education/programmes/socrates/erasmus/erasmus_en.html

  • în statele membre ale UE
  • Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela

B. Alßan

Eşti absolvent de liceu sau şcoală profesională?

Doreşti să-ţi continui studiile sau să urmezi stagii de practică profesională într-o ţară din UE?

          Alßan este un program de burse pentru învăţământul superior destinat studenţilor din America Latină. Oferă două tipuri de burse:

  • Burse postuniversitare - pentru studii master sau postdoctorale;
  • Burse de specialitate - pentru studii specializate ale absolvenţilor

Cum să faci cerere pentru o bursă Alßan?

  • Verifică dacă universitatea ta este autorizată
  • Alege o universitate sau o instituţie de formare într-una din ţările Uniunii Europene de pe lista universităţilor eligibile (pentru instituţiile de formare nu există o asemenea listă - eligibilitatea pentru găzduire şi trimitere trebuie verificată de la caz la caz)
  • Trimite candidatura (depune cererea) pentru aprobarea proiectului la ambele instituţii
  • Respectă cerinţele de depunere cerute de oferta de înscriere

Pentru mai multe detalii consultaţi următoarea pagină web: http://ec.europa.eu/europeaid/projects/alban/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...