RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Copernicus: noua denumire a Programului european de observare a Pământului

Copernicus este noua denumire a programului Comisiei Europene de observare a Pământului, cunoscut anterior sub numele GMES (Global Monitoring for Environment and Security, Monitorizare globală pentru mediu și securitate). Noua denumire a fost anunțată pe 11 decembrie de Antonio Tajani, vicepreședinte al Comisiei, în cadrul Consiliului Competitivitate. Într-o lume confruntată cu un risc sporit de catastrofe naturale și alte dezastre, Copernicus are ca scop monitorizarea stării mediului pe uscat, pe mare și în atmosferă și, de asemenea, îmbunătățirea securității cetățenilor. Copernicus este totodată un factor de stimulare a creșterii economice și a ocupării forței de muncă, având potențialul de a crea până la 85 000 de noi locuri de muncă în perioada 2015-2030, conform unui studiu recent (a se vedeaIP/12/1304).

Antonio Tajani, vicepreședinte al Comisiei Europene, comisar pentru industrie și antreprenoriat, a declarat: „Prin schimbarea denumirii din GMES în Copernicus, aducem un omagiu unui mare om de știință și observator: Nicolaus Copernic. Asemenea acestui inovator, care a făcut posibilă o mai bună cunoaștere a lumii în secolul al 16-lea, Programul european de observare a Pământului ne oferă o înțelegere aprofundată a planetei noastre aflată în schimbare, permițând luarea unor măsuri concrete de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor.Programul Copernicus a ajuns acum la maturitate și toate serviciile sale vor intra în curând în faza operațională. Datorită unei disponibilități mai mari a datelor, adoptarea de către utilizatori va crește, contribuind astfel la creșterea economică de care avem atâta nevoie în prezent”.

De ce se modifică denumirea GMES? De ce s-a ales denumirea Copernicus?

Toate serviciile programului Copernicus vor intra în curând în faza operațională. Gradul de adoptare în rândul utilizatorilor va crește datorită unei disponibilități mai mari a datelor. Noua denumirea va contribui la creșterea gradului de conștientizare privind Copernicus la toate nivelurile geografice și socio-economice, creând astfel oportunități de creștere economică și ocupare a forței de muncă. Se va pune un accent deosebit pe actorii regionali și locali, fie că este vorba de autorități publice, companii private sau cetățeni.

Prin alegerea denumirii Copernicus, se aduce omagiu unui mare om de știință și observator: Nicolaus Copernic. Datorită teoriei universului heliocentric pe care a elaborat-o, Copernic este considerat de mulți drept precursor al științei moderne. El a făcut cunoscută ideea unui univers infinit și a creat o lume fără frontiere, eliminând limitele stabilite anterior de teoria rotației planetelor și a soarelui în jurul Pământului. Omenirea a putut beneficia de viziunea sa, care a condus la o efervescență a cercetării științifice. Astfel, am putut să înțelegem mai bine lumea în care trăim.

Copernicus

Copernicus constă într-un set de servicii care colectează date și furnizează informații utilizând sateliți și senzori tereștri pentru a observa mediul și fenomenele naturale care se produc pe planetă.

Programul Copernicus nu este doar un instrument de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor europeni, ci deține de asemenea potențialul de a avea o contribuție majoră la strategia europeană pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă. Copernicus nu înlocuiește capacitățile europene existente, ci mai degrabă le completează cu scopul de a răspunde nevoilor utilizatorilor și de a garanta sustenabilitatea și autonomia Europei pe termen lung.

Copernicus ne sporește siguranța în numeroase moduri, de exemplu prin îmbunătățirea gestionării catastrofelor naturale, permițând o intervenție mai rapidă și contribuind astfel la prevenirea pierderii de vieți omenești și la limitarea pagubelor materiale. De asemenea, furnizează informații pertinente pentru monitorizarea și anticiparea schimbărilor climatice.

Copernicus contribuie la îmbunătățirea gestionării resurselor naturale, monitorizează calitatea atmosferei și oceanele, contribuie la optimizarea activităților agricole și la promovarea energiei regenerabile. Acesta permite totodată o mai bună amenajare teritorială a orașelor prin monitorizarea dezvoltării urbane și fluidizarea traficului.
Peresoane de contact:
Carlo Corazza (+32 2 295 17 52)
Sara Tironi (+32 2 299 04 03)

Pagini Utile

  1. Pentru mai multe informații:

MEMO/12/966

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...