RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Bugetul UE: eforturi în direcţia obţinerii unui acord

Liderii europeni se reunesc pentru a relua discuţiile privind bugetul UE. Preşedintele Comisiei Europene subliniază rolul pe care trebuie să îl joace acesta în sprijinirea categoriilor de populaţie cel mai grav afectate de criză.

Adresându-se membrilor Parlamentului European, la data de 6 februarie, preşedintele José Manuel Barroso a menţionat cazurile unor ţări ale UE care nu îşi pot sprijini lucrătorii când o instalaţie de producţie este relocată sau care nu îi pot ajuta pe cetăţenii cu o situaţie materială precară.

În ajunul unei reuniuni de importanţă majoră, preşedintele i-a îndemnat pe liderii europeni să nu rateze ocazia de a utiliza bugetul pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. În prezent, în UE, numărul tinerilor fără loc de muncă a ajuns la 5,7 de milioane.

Dl Barroso a pledat pentru găsirea unui echilibru între ambiţie şi realism, promiţând că va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a menţine obiectivele ambiţioase din propunerea iniţială prezentată de Comisie şi a solicitat un acord flexibil. În acest fel, fondurile necheltuite ar putea fi reportate de la un an la altul sau de la un domeniu la altul.
Preşedintele a solicitat şi o evaluare a bugetului la jumătatea perioadei, care să permită eventuale realocări de fonduri.

Dl Barroso şi-a asumat angajamentul de a lupta pentru ca programele UE menite să scoată Europa din actuala criză economică să primească resursele necesare. Printre acestea se numără şi cele care finanţează cercetarea , reţelele digitale şi de transport, întreprinderile mici competitive şi schimburile de studenţi . Potrivit declaraţiei şefului Comisiei Europene, fondurile alocate acestor domenii vor ajuta Europa să rămână una dintre cele mai competitive regiuni din lume.

Într-o perioadă în care mulţi se luptă să supravieţuiască financiar, este important să fie continuate iniţiativele care vin în sprijinul celor mai vulnerabili, printre care:

  • Fondul social european – îi ajută pe cetăţeni să dobândească noi competenţe şi să-şi găsească un loc de muncă
  • iniţiativa privind oportunităţile pentru tineri – îi ajută pe tinerii şomeri să obţină calificări sau experienţă
  • Fondul european de ajustare la globalizare – finanţează cursuri de recalificare pentru lucrătorii din domenii care nu se mai înscriu în actualele tendinţe mondiale
  • programul de ajutor pentru persoanele cele mai defavorizate – alimente, îmbrăcăminte sau alte articole esenţiale pentru persoanele cele mai sărace din Europa.

Bugetul UE aduce soluţii şi în afara Europei, prin finanţări destinate ajutorului umanitar şi ajutorului pentru dezvoltare şi determină gradul de influenţă al UE în alte părţi ale lumii.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...