RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

O inițiativă cetățenească europeană a atins pragul de 1 milion de semnături

Organizatorii inițiativei privind dreptul la apă (Right2Water) au anunțat că au strâns peste un milion de semnături. Aceasta ar putea fi prima inițiativă cetățenească europeană în favoarea căreia să se strângă numărul necesar de declarații de susținere. Organizatorii inițiativei consideră că „apa este un bun public și nu o marfă” și invită Comisia Europeană să „propună o legislație de implementare a dreptului omului la apă și salubritate, după cum este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite, și de promovare a asigurării cu apă și salubritate ca servicii publice de bază pentru toți”. Vicepreședintele Maroš Šefčovič a declarat: „În primul rând, aș dori să îi felicit pe organizatori. Deși semnăturile vor trebui verificate, colectarea a 1 milion de semnături în mai puțin de șase luni este o adevărată realizare.

Obiectivul inițiativelor cetățenești europene este de a lansa dezbateri paneuropene referitoare la aspecte de interes pentru cetățenii din întreaga Europă și de a înscrie aceste aspecte pe agenda UE. Inițiativa Right2Water a atins, cu siguranță, acest obiectiv.”

Deși ar putea să prezinte inițiativa în fața Comisiei Europene, organizatorii au ales să continue colectarea de semnături.

Cu toate acestea, înainte ca inițiativa să poată fi prezentată Comisiei Europene, numărul de declarații de susținere colectate va trebui confirmat de autoritățile competente din statele membre. În cazul inițiativelor pentru care s-au colectat cel puțin un milion de semnături, atingându-se numărul minim necesar de semnături în cel puțin șapte state membre, Comisia va avea trei luni la dispoziție pentru a analiza inițiativa și pentru a decide cum să procedeze în privința acesteia. Comisia îi va întâlni pe organizatori, ocazie în care aceștia vor putea explica în detaliu aspectele semnalate în cadrul inițiativei lor. Organizatorii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și prezenta inițiativa în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European.

Comisia va adopta apoi o comunicare în care va explica concluziile sale privind inițiativa, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele care au stat la baza deciziei sale.

În iulie 2012, Comisia s-a oferit să găzduiască inițiativele cetățenești europene pe propriile sale servere, ca răspuns radical la problemele semnalate de unii organizatori în ceea ce privește găsirea unor soluții de găzduire corespunzătoare și instalarea sistemelor lor de colectare online. Cu toate acestea, inițiativa Right2Water utilizează o soluție de găzduire privată, precum și software-ul cu sursă deschisă pentru sistemul de colectare online care a fost pus la dispoziție de Comisie, în mod gratuit.

Persoane de contact:
Antonio Gravili (+32 2 295 43 17)
Marilyn Carruthers (+32 2 299 94 51)

Pagini Utile

  • Pagina de internet dedicată inițiativei cetățenești europene:

Pagina de internet dedicată inițiativei cetățenești europene poate fi accesată aici.

  • Pagina de internet dedicată inițiativei privind dreptul la apă (Right2Water) :

Pagina de internet dedicată inițiativei privind dreptul la apă (Right2Water) poate fi accesată la următoarea adresă.

  • Pagina de internet a comisarului Barnier privind serviciile de aprovizionare cu apă:

Pagina de internet a comisarului Barnier privind serviciile de aprovizionare cu apă este disponibilă aici.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...