RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cu ocazia primei Zile Umanitare Mondiale, UE își exprimă îngrijorarea cu privire la riscurile în creștere pentru securitatea personalului umanitar

        Ziua Umanitară Mondială va fi celebrată pentru prima dată, mâine, 19 august,  în timp ce cel puțin 69 de lucrători umanitari au fost uciși în acest an. Această zi are ca scop să onoreze lucrătorii umanitari care și-au pierdut viața sau au fost răniți în timpul îndeplinirii sarcinilor lor. Personal al Comisiei Europene, prin intermediul Oficiului său de Ajutor Umanitar (ECHO), este prezent în permanență în punctele de criză din lume. ECHO cooperează îndeaproape cu organizații partenere de ajutor umanitar, cum ar fi agențiile specializate ale ONU, mișcarea Crucii Roșii/Semilunii Roșii și organizaţiile non-guvernamentale. Împreună, ele asigură livrarea de ajutor populației civile din întreaga lume într-o manieră imparțială și fără discriminare. Cu toate acestea, accesul în scop umanitar și securitatea personalului umanitar comportă riscuri  crescânde.

        Karel De Gucht, comisarul european pentru dezvoltare și ajutor umanitar, a declarat în această privință: «Ziua Umanitară Mondială ne dă ocazia de a onora memoria lucrătorilor umanitari, eroi căzuți în exercitarea funcției lor. Este de asemenea momentul de a aduce omagiul activității de importanţă crucială efectuată de personalul nostru umanitar în condiții adesea dificile și de a atrage atenția asupra nevoilor umanitare de urgență din întreaga lume, fie că e vorba de Sri Lanka,  Pakistan, Soudan sau una din multe alte zone de criză.»

        El a adăugat: «Mesajul meu este simplu: nu vă luați de civili, nici de lucrătorii umanitari care încearcă să-i ajute. Principiile și valorile ajutorului umanitar – umanitatea, independența, neutralitatea și imparțialitatea – ar trebui să protejeze personalul umanitar și să-i permită să acționeze în mod liber pentru a lupta contra suferinței peste tot în lume.»

Consensul european privind ajutorul umanitar

        În 2007, Parlamentul Europpean, statele membre ale UE și Comisia au adoptat un consens pentru a susține principiile de intervenție umanitară precum și drepturile victimelor. Acesta se concentrează asupra mijloacelor care pot fi mobilizate pentru ca profesioniștii din domeniul umanitar să-și poată îndeplini misiunea: de a ajuta milioane de oameni din întreaga lume care se bazează pe solidaritatea europeană în momente de nevoie. De asemenea, subliniază importanța protejării spațiului umanitar.

        Ziua Umanitară Mondială a fost de asemenea creată pentru a crește sensibilizarea opiniei publice cu privire la activitățile de asistență umanitară desfășurate în întreaga lume. Adunarea Generală a ONU a ales această dată în memoria evenimentelor din 19 august 2003 în cursul cărora 22 de persoane și-au pierdut viața într-un atentat împotriva Oficiului Națiunilor Unite în Irak.

        Parteneriatul între ONU și Comisia Europeană este o parte esențială a sistemului umanitar mondial. Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite vor continua cooperarea lor pentru a garanta respectul spațiului umanitar.

Context comunitar (ECHO):
        Oficiul de Ajutor Umanitar al Comisiei Europene (ECHO) are birouri regionale în șase capitale din lume (Senegal, Nairobi, Iordania, India, Bangkok, Managua) și angajează aproximativ 200 de angajați și sute de experți tehnici străini.

        Comisia Europeană este una dintre cele mai mari surse de ajutor umanitar din lume. În 2008, ea a consacrat aproape 1 miliard de euro programelor umanitare puse în aplicare în peste 70 de țări.
Pentru mai multe informații: http://ec.europa.eu/echo/index_fr.htm

Sursa: Rapid – Europa – Press Releases

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...