RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Tabloul de bord al pieței interne: record depășit pentru cea de-a 15-a aniversare!

Potrivit tabloului de bord al pieței interne al Comisiei Europene, statele membre au obținut, în pofida perioadei dificile, rezultate mai bune ca niciodată în ceea ce privește promptitudinea transpunerii normelor UE în legislația națională. Piața unică contribuie în mod esențial la ieșirea Europei din impasul economic, însă nu aduce beneficii în mod automat: transpunerea la timp a legislației este o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de politică stabilite în directive.

Tabloul de bord al pieței interne a fost publicat pentru prima dată acum cincisprezece ani, iar ediția actuală arată că statele membre au realizat progrese importante. Deficitul mediu de transpunere în UE, și anume procentajul directivelor referitoare la piața internă care nu au fost transpuse în legislația națională în termenele prevăzute, a scăzut de la 6,3 % în 1997 la un nivel nou record de 0,6 %, care se situează astfel sub obiectivul de 1 % stabilit de comun acord de șefii de stat și de guvern europeni în 2007 și aproape de obiectivul de 0,5 % propus în Actul privind piața unică din aprilie 2011.

„Salut acest nou record atins de statele membre, precum și dinamismul și angajamentul ferm de care acestea au dat dovadă pentru ca procesul de aplicare a legii să funcționeze pe teren.Acesta este cel mai bun rezultat obținut până acum”, a declarat comisarul pentru piața internă, dl Michel Barnier.

Tabel: deficitul mediu de transpunere

Cele mai bune performanțe în această ediție le-au obținut Irlanda, Malta, Estonia și Suedia, care au reușit să pună în aplicare în legislația lor națională cel mai mare număr de directive. De asemenea, statele membre au reușit să reducă numărul total de directive transpuse incorect (deficitul de conformitate a scăzut și el de la 0,7 % la 0,6 %). În schimb, a crescut numărul directivelor pentru care transpunerea este în întârziere cu doi ani sau mai mult.
În ceea ce privește aplicarea legislației UE, numărul încălcărilor continuă să scadă, foarte probabil datorită introducerii de mecanisme de soluționare mai timpurie a problemelor de neconformitate cu legislația UE. Față de noiembrie 2007, numărul de proceduri inițiate privind încălcarea dreptului Uniunii s-a redus cu 38 %. Italia înregistrează cel mai mare număr de proceduri privind încălcarea dreptului UE inițiate de Comisie, fiind urmată de Spania și Grecia. Majoritatea cazurilor apar în continuare cu precădere în domeniul fiscalității și al mediului.

Atunci când toți indicatorii privind asigurarea respectării normelor sunt luați în considerare (a se vedea detaliile în tabelul de mai jos, care ilustrează stadiul de aplicare a directivelor privind piața internă), România, Estonia, Cipru, Republica Cehă și Lituania înregistrează cele mai bune rezultate la nivel global.

Implementarea directivelor privind piața internă

  • Deficitul mediu de transpunere la nivelul UE a scăzut în continuare de la 0,9 % la 0,6 % în cursul ultimelor șase luni, iar numărul statelor membre care au atins obiectivul de 1 % a crescut de la șaisprezece la douăzeci și trei.
  • În total, douăsprezece state membre au atins sau și-au egalat cel mai bun rezultat obținut în ceea ce privește deficitul de transpunere după 1997: Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Grecia, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Slovacia și Suedia, Italia și Luxemburgul trecând pentru prima dată sub pragul de 1 %. Acest lucru ilustrează nivelul ridicat de prioritate acordat de statele membre transpunerii la timp a directivelor, chiar și în contextul crizei economice actuale.
  • Irlanda a obținut cele mai bune rezultate în materie de transpunere: aceasta a transpus toate directivele în timp util și a atins un deficit de 0,0 %. Dar progresul cel mai impresionant este cel înregistrat de Italia, care și-a redus deficitul de transpunere de la 2,4 %, cifră înregistrată cu șase luni în urmă, la 0,8 % în prezent. De asemenea, România și-a redus deficitul de transpunere în mod remarcabil de la 1,1 % la 0,4 %. Toate cele trei state membre fac schimb de bune practici în această ediție a tabloului de bord al pieței interne.
  • În prezent, statele membre au nevoie în medie de nouă luni și jumătate pentru a transpune o directivă a UE după expirarea termenului de transpunere. În ceea ce privește directivele (menționate în raport) care au depășit termenul-limită de transpunere cu mai mult de doi ani, doar cinci state membre nu au îndeplinit obiectivul de „toleranță zero”.


Încălcări

  • Numărul mediu de proceduri inițiate privind încălcarea dreptului Uniunii se ridică în continuare la 31 de cazuri per stat membru. Italia înregistrează cel mai mare număr de proceduri privind încălcarea dreptului UE – de zece ori mai multe decât Lituania, statul membru cu cel mai mic număr de cazuri – fiind urmată de Spania și Grecia.
  • În ciuda acestui fapt, respectivele state membre și-au îmbunătățit rezultatele dintr-o perspectivă pe termen lung: de când au aderat la sistemul EU-pilot, numărul cazurilor de încălcări a scăzut cu 47 % în Italia, 39 % în Spania și 25 % în Grecia.
  • Mediul și fiscalitatea reprezintă 45 % din toate procedurile privind încălcarea dreptului UE.
  • Durata medie a procedurilor privind încălcarea dreptului UE variază de la zece luni (Luxemburg) la trei ani (Suedia).
  • După ce Curtea de Justiție constată că a avut loc o încălcare a legislației UE, statele membre trebuie să ia măsuri imediate pentru a se conforma hotărârii sale. Cu toate acestea, soluționarea multor cauze durează foarte mult: în medie, peste 17,4 luni. Pentru Spania, Irlanda și Franța, perioada este de aproape doi ani. Comunicarea privind o guvernanță mai bună a pieței unice (a se vedea IP/12/587) solicită statelor membre să accelereze acest proces pentru a se conforma hotărârilor Curții de Justiție în sectoarele-cheie identificate, adică să se conformeze pe deplin în termen de 12 luni, în medie.

Persoane de contact:
Audrey Augier (+32 2 297 16 07)
Stefaan De Rynck (+32 2 296 34 21)
Carmel Dunne (+32 2 299 88 94)

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...