RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Reprezentanța Comisiei Europene în România invită elevii la concursul de desene “Europa mea”

Reprezentanța Comisiei Europene în România invită elevii din școlile din România să participe la cea de-a patra ediție a concursului de desene a cărui tematică este Ziua Europei. Concursul are două grupe de vârstă: 6 – 10 ani (ciclul primar) și 11 – 15 ani (ciclul gimnazial). Competiția este deschisă contribuțiilor individuale, iar perioada de înscriere și trimitere a desenelor este între 15 martie – 15 iunie 2013. Concursul face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate în cadrul “Anului european al cetățenilor ”. Lucrările calificate în finală precum și cele câștigătoare vor lua parte la o licitație al cărei scop este colectarea de fonduri menite să sprijine eforturile grupurilor dezavantajate.
Concursul își propune să întărească și să susțină educația pentru cetățenie europeană. Participanții vor avea ocazia să demonstreze originalitate și măiestrie în a ilustra, prin forme și culori, mediul lor de viață, ca parte a contextului european fundamentat pe valori culturale comune: libertate, democrație, stat de drept, respect pentru drepturile omului.

De asemenea, participarea la concurs poate contribui la îmbunătățirea experienței perceptuale, prin poziționarea compoziției artistice într-un context mai larg, european și prin o mai bună înțelegere a raportului dintre individ, familie și comunitate.

Anul european al cetățenilor este un an dedicat cetățenilor și drepturilor lor. Acesta coincide cu un moment foarte important al procesului de integrare europeană, marcând 20 de ani de la introducerea cetățeniei europene prin Tratatul de la Maastricht din 1993 și precede anul 2014 în care se vor desfășura alegeri pentru Parlamentul European. Datorită cetățeniei UE toți locuitorii celor 27 de state membre beneficiază de un set de drepturi suplimentare - printre care dreptul de a vota și candida la alegeri locale și europene în țara din UE în care locuiesc, dreptul la protecție consulară în străinătate, dreptul de a adresa petiții Parlamentului European etc..

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanţei este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice. Persoana de contact este Laura Radu, iar pentru întrebări legate de concurs, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail Laura-Acsah.RADU@ec.europa.eu sau la numărul de telefon  021 203 54 78.

 Pagini Utile

  • Formular de înscriere:

Pentru înscrierea în concurs vă rugăm să completați formularul acesta .

  • Regulament:

Regulamentul concursului de desene "Europa mea" poate fi consultat aici .

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...