RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

8 persoane din 10 consideră că proiectele UE sprijină inovarea în sălile de clasă

Mai mult de opt din zece persoane implicate într-o inițiativă finanțată de UE menită să încurajeze metodele de predare inovatoare și îmbunătățirea materialelor de studiu pentru copii afirmă că programul a avut un impact pozitiv și de durată asupra lor. Potrivit unui nou studiu, aceeași proporție de persoane a afirmat, de asemenea, că ar fi fost imposibil să se obțină aceleași rezultate fără sprijin european. Proiectele au fost finanțate prin programul Comenius al UE, care sprijină o gamă largă de activități, de la parteneriate școlare până la formarea cadrelor didactice și rețeaua școlară eTwinning. Comenius este o componentă a programului de învățare pe tot parcursul vieții, iar începând cu ianuarie 2014, acesta va fi urmat de programul „Erasmus pentru toți” ; Comenius alocă aproximativ 13 milioane EUR pe an pentru universități, instituții de formare a cadrelor didactice, ONG-uri și școli, pentru a sprijini dezvoltarea unor metode de predare și materiale noi. Exemple de predare inovatoare includ utilizarea cursurilor de artă dramatică și de bazele științelor pentru copiii de vârstă mică (a se vedea contextul). „Scopul nostru este de a ajuta școlile să ofere elevilor cunoștințele, competențele și încrederea de care au nevoie pentru a-și valorifica întregul potențial”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „Valoarea adăugată a acestei inițiative europene se concretizează prin expunerea personalului didactic și instituțiilor școlare la diferite abordări și la o expertiză variată, ceea ce conduce la soluții mai inovatoare în sălile de clasă.” Studiul a evidențiat faptul că cel mai pronunțat impact pozitiv a fost constatat asupra persoanelor direct implicate în proiecte, care au afirmat că proiectele le-au lărgit perspectivele, le-au sporit accesul la cele mai bune practici și la inovare și le-au îmbunătățit competențele profesionale în domeniul TIC, al limbilor străine și al gestionării.

Beneficiile evidențiate de majoritatea organizațiilor au inclus oportunitatea de a dezvolta noi legături și sinergii, atât în cadrul instituției, cât și cu alte instituții. Impactul sistemic prin intermediul proiectelor și rețelelor este resimțit mai puțin, dar majoritatea respondenților afirmă că acesta se manifestă, de exemplu, în cazul în care modulele de formare a cadrelor didactice și conținutul elaborat în cadrul unui proiect sau al unei rețele sunt integrate în cursurile obișnuite.

Context
„Studiul de impact al acțiunilor centralizate realizate prin programul Comenius: proiectele multilaterale Comenius și rețelele multilaterale Comenius” a fost realizat pentru Comisia Europeană de către organizația greacă de învățământ Ellinogermaniki Agogi din decembrie 2010 până în decembrie 2012. Aceasta a realizat un sondaj în rândul participanților la 145 de proiecte și rețele.

Exemple de proiecte
Proiectul DICE  a implicat 12 țări (Ungaria, Republica Cehă, Țările de Jos, Norvegia, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Suedia și Regatul Unit). Acesta s-a axat pe efectele pozitive ale cursurilor de artă dramatică asupra dezvoltării elevilor. Organizațiile non-profit și universitățile din aceste țări s-au reunit pentru desfășurarea activităților de cercetare. Partenerii au inclus practicieni din domeniul teatrului și artelor psihologi și sociologi. UE a alocat 282 000 EUR pe o perioadă de doi ani pentru cofinanțarea proiectului.

Pentru proiectul Naturbild , universități și instituții de formare a profesorilor din șase țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria) au elaborat o nouă strategie de predare pentru a facilita tranziția copiilor de la educația preșcolară la învățământul primar. Consorțiul a realizat analize video ale jocurilor copiilor și ale lecțiilor, pe care le-au utilizat pentru formarea profesorilor în ateliere specializate. Proiectului i-au fost alocați 298 000 EUR în cofinanțare din partea UE pe o perioadă de doi ani.

Comenius și eTwinning
Programul Comenius este deschis școlilor, profesorilor și organizațiilor educaționale din cele 27 de state membre ale UE, precum și din Croația, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Turcia. Unele părți ale programului sunt deschise, de asemenea, organizațiilor din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Serbia. Proiectele și rețelele care fac obiectul acestui nou studiu pot implica alți parteneri din orice altă țară.

Rețeaua eTwinning, creată în 2005, este o comunitate de școli europene care continuă să se extindă. 200 000 de cadre didactice și peste 100 000 de școli din 33 de țări europene (cele 27 de state membre ale UE, precum și Islanda, Elveția, Norvegia, Turcia, Croația și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) s-au înscris pentru a utiliza această platformă online gratuită și sigură destinată formării profesorilor și proiectelor educaționale comune. Portalul eTwinning este disponibil în 25 de limbi. În cadrul inițiativei eTwinning plus, lansată în martie 2013, anumite școli selecționate din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina s-au alăturat comunității eTwinning.

Cine a fost Comenius?

Programul Comenius pentru școli este denumit după scriitorul și omul de știință ceh, John Amos Comenius (1592-1670), care este considerat ca fiind părintele educației universale, bazată pe șanse egale pentru toți copiii. El a locuit și a lucrat în numeroase țări din Europa.

Persoane de contact:
Dennis Abbott (+32 2 295 92 58); Twitter: @DennisAbbott
Dina Avraam (+32 2 295 96 67)

 Pagini Utile

  1. Studiul complet [EN] cu rezumatele [DE, EN, FR]

 Mai multe informații despre rețelele multilaterale și proiectele Comenius, inclusiv privind regulile de finanțare, exemple și rezultatele proiectului

  1. Comisia Europeană:Programul Comenius

 Comisia Europeană: Educație și formare
 Pagina de internet a dnei Androulla Vassiliou
 Urmăriți-o pe dna Androulla Vassiliou pe Twitter @VassiliouEU

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...