RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Scrisoare a președintelui Barroso către membrii Consiliului European

Stimați colegi,
La 22 mai ne vom reuni la Bruxelles pentru a discuta pe marginea a două subiecte importante și de actualitate – energia și frauda și evaziunea fiscală. Întrucât timpul dedicat dezbaterilor va fi limitat, m-am gândit că ar fi util să vă transmit, înaintea reuniunii respective, câteva informații generale cu privire la cele două teme de discuție.

Așa cum veți putea constata consultând informațiile prezentate în anexa la prezenta scrisoare, cu toate că există variații importante de la un stat membru la altul în ceea ce privește mixul energetic, problemele cu care se confruntă toate statele membre sunt similare. Împreună putem aborda cu mai mare eficacitate aceste probleme. Prețurile la energie variază considerabil între statele membre ale UE pentru că piața noastră este fragmentată. Neexploatarea avantajelor pe care le prezintă eficiența energetică presupune pentru întreprinderi și consumatori costuri mai mari decât e nevoie pentru a se aproviziona cu energie. Deținem parțial soluția la problema prețurilor ridicate la energie – trebuie să finalizăm piața internă a energiei și să punem în aplicare legislația existentă. Discuția pe care o vom purta ar trebui să aibă ca punct de plecare concluziile Consiliului European din februarie 2011 și ar trebui să dea un impuls politicii noastre în domeniu. În cursul reuniunii noastre, voi propune o serie de orientări privind politicile respective.

De o importanță crucială în acest sens este realizarea unei piețe interne a energiei complet funcționale, interconectate și integrate; o astfel de piață nu trebuie fragmentată, ea constituind un factor-cheie pentru competitivitatea Europei.

În prezent este imperativ să ducem la bun sfârșit transpunerea și punerea în aplicare a celui de al treilea pachet de măsuri privind energia. Tot astfel, trebuie să întreprindem acțiuni urgente pentru a facilita realizarea de investiții sustenabile, din surse private și publice, inclusiv la nivelul UE, în infrastructura noastră energetică, care este coloana vertebrală transfrontalieră a pieței interne a energiei. În plus, trebuie să continuăm să diversificăm tot mai mult sursele interne și externe de aprovizionare cu energie. Pentru aceasta este nevoie inclusiv să exploatăm noi surse internaționale și ca Europa să aibă o poziție unitară cu privire la chestiunile energetice globale. Este nevoie, de asemenea, ca statele membre să își coordoneze mai bine pozițiile cu privire la importanța tot mai mare a surselor regenerabile de energie și să existe o poziție echilibrată, la nivelul Uniunii, cu privire la exploatarea potențialului hidrocarburilor neconvenționale.

Toți acești factori sunt decisivi pentru a asigura o competitivitate sporită a întreprinderilor noastre, pentru a stimula creșterea durabilă, pentru a răspunde mutațiilor intervenite în peisajul energetic mondial și pentru a ține sub control creșterea prețurilor. Trebuie să luăm urgent măsuri, în lumina concluziilor Consiliului European precedent, și să dăm un impuls politic la cel mai înalt nivel.

A doua temă de discuție – frauda și evaziunea fiscală - capătă rapid importanță în dezbaterile publice, și pe bună dreptate. În perioada aceasta de consolidare bugetară, statele membre nu reușesc să obțină maximul de venituri fiscale pe care le-ar putea obține, iar aspectul echității este, evident, o problemă de prim plan. Nota de informare inclusă în anexă evidențiază nevoia statelor membre de a lua hotărâri cu privire la propunerile-cheie aflate pe agenda Consiliului, cum ar fi Directiva privind impozitarea veniturilor din economii, și de a apela într-o măsură mai mare la instrumentele de politică deja disponibile, inclusiv printr-o punere în aplicare ambițioasă a Planului de acțiune al Comisiei privind consolidarea luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale și a celor două recomandări privind paradisurile fiscale și planificarea fiscală agresivă.

De câțiva ani, UE consacră principiul schimbului automat de informații ca principiu central al abordării sale. Este important ca această abordare să fie extinsă la toate formele de venituri. Prin urmare, am bucuria să vă anunț că Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă care să extindă domeniul de aplicare a schimbului automat, conform Directivei privind cooperarea administrativă. În acest fel se va asigura acoperirea completă și consecventă a tuturor tipurilor relevante de venituri, în toate statele membre. De asemenea, pornind de la mecanismele în vigoare la nivelul UE, ar trebui să ne punem de acord împreună asupra unei poziții puternice și convergente a UE în cadrul G8, al G20 și al OCDE, astfel încât schimbul automat de informații să devină noua procedură standard aplicată la nivel mondial.

Aștept cu nerăbdare să abordăm împreună aceste subiecte în cadrul discuțiilor pe care le vom purta cu ocazia reuniunii noastre.

Jose Manuel BARROSO
În atenția membrilor Consiliului European

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...