RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Fondul de Solidaritate al UE - mai rapid și mai simplu, pentru sprijin după catastrofe

Comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, a prezentat o propunere de reformă a Fondului de Solidaritate al UE. Planurile adoptate de Uniunea Europeană vor permite Fondului să reacționeze mai repede și îl vor face mai ușor de utilizat, instituind criterii mai clare privind beneficiarii.

De la crearea sa în 2002, Fondul de Solidaritate a reacționat în cazul a 52 de catastrofe din întreaga Europă, inclusiv cutremure, incendii de pădure, secete, furtuni și inundații. Cu peste 3,2 miliarde de euro, au fost sprijinite 23 de țări. Dacă propunerile vor fi aprobate de Parlamentul European și de statele membre ale UE, țările și regiunile afectate de catastrofe se vor putea aștepta la îmbunătățiri semnificative ale modului în care funcționează Fondul de Solidaritate. Domnul comisar Hahn a declarat: „Trebuie să reacționăm mai bine pentru a ajuta țările să reconstruiască și să-și revină după catastrofe. Propunerea Comisiei Europene este expresia clară a solidarității în ceea ce privește ajutorul acordat regiunilor și țărilor din Europa atunci când acestea au nevoie de ajutor. Schimbările pe care le-am decis vor face din Fondul de Solidaritate un instrument mai rapid, mai clar și mai ușor de utilizat. De asemenea, propunerea va încuraja țările să-și intensifice în primul rând eforturile de prevenire și gestionare a catastrofelor. Aș dori să îndemn acum Parlamentul European și statele membre să aprobe aceste planuri și să creeze neîntârziat un Fond de Solidaritate care va funcționa mai eficient și mai eficace.”

Noua propunere legislativă simplifică normele în vigoare, astfel încât ajutoarele să poată fi plătite mai rapid decât în prezent. Totodată, pentru prima oară, planurile introduc posibilitatea efectuării unor plăți în avans. Se specifică mai clar cine va fi eligibil și pentru ce anume, mai ales în cazul catastrofelor regionale. De asemenea, reforma încurajează statele membre să acorde o importanță sporită strategiilor de prevenire a catastrofelor și de gestionare a riscurilor. Principiile Fondului rămân neschimbate, la fel ca și modalitatea de finanțare a acestuia, în afara bugetului UE.

Principalele reforme:

  • clarificarea sferei de aplicare a Fondului de Solidaritate, prin limitarea acesteia la catastrofele naturale și prin includerea secetei;
  • reguli mai clare privind eligibilitatea în cazul catastrofelor regionale, prin introducerea unui prag unic pentru acordarea de ajutoare, bazat pe daune – 1,5 % din produsul intern brut regional;
  • în premieră, posibilitatea efectuării unor plăți în avans: 10 % din contribuția preconizată, cu o limită de 30 de milioane de euro;
  • procedură administrativă mai scurtă, prin contopirea într-un singur acord a etapelor de aprobare și implementare;
  • introducerea unor măsuri de încurajare a aplicării unor strategii de prevenire a riscurilor de catastrofe, prin cerințe de raportare și prin eventuala condiționare a acordării ajutoarelor.

Context

  1. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost instituit pentru a sprijini statele membre ale UE și țările în curs de aderare prin furnizarea de sprijin financiar în urma unor catastrofe naturale majore. Fondul a fost creat în urma gravelor inundații din centrul Europei din vara anului 2002. Lista tuturor granturilor din FSUE
  2. În principiu, asistența din fond este limitată la finanțarea operațiunilor de urgență desfășurate de autoritățile publice. Pagubele suferite de particulari sau pierderile de venit nu pot face obiectul unor despăgubiri din fond.
  3. La 6 octombrie 2011, Comisia a publicat o Comunicare privind viitorul Fondului de Solidaritate . Regulamentul de modificare referitor la Fondul de Solidaritate al UE a fost prezentat de Comisie joi (25 iulie) și va fi transmis acum Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare.

Persoane de contact:

  1. Shirin Wheeler (+32 2 296 65 65) Mobil (+32 4607 66565)
  2. Annemarie Huber (+32 2 299 33 10) Mobil (+32 4607 93310)

Pagini Utile

  1. MEMO/13/723
  2.  Fondul de Solidaritate al UE
  3. Twitter @EU_Regional  @JHahnEU

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...