RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Reducerea riscurilor asociate sistemului bancar paralel

UE merge înainte cu planurile menite să reglementeze sistemul bancar paralel, care s-a aflat la originea crizei creditelor.
Majoritatea cerinţelor de reglementare impuse sectorului financiar începând cu criza din 2008 au vizat în special sistemul bancar tradiţional. Însă, sistemul bancar paralel, care include fondurile speculative, capitalul privat şi securitizarea, se implică în activităţi similare cu cele desfăşurate de bănci. Cu toate acestea, el a fost supravegheat mai superficial şi nu are acces la sprijinul acordat de banca centrală sau la măsuri speciale de protecţie cum ar fi asigurarea depozitelor sau garantarea datoriilor.

Sistemul bancar paralel a sprijinit sectorul bancar tradiţional furnizându-i lichidităţi dar, în acelaşi timp, a creat şi instabilitatea care a caracterizat mediul financiar global în ultimii ani. Această instabilitate a dus la prăbuşirea corporaţiei Lehman Brothers în 2008 şi a contribuit la îngheţarea pieţei globale a creditelor pe durata crizei.

Remedierea cauzelor instabilităţii financiare
La nivel global, valoarea totală a activelor sistemului bancar paralel a crescut de peste două ori în ultimii zece ani, depăşind suma de 50 000 de miliarde de euro. În prezent, sistemul bancar paralel reprezintă o treime din sistemul financiar global. În Europa, este estimat la peste 23 000 de miliarde de euro.

Dimensiunile semnificative şi legăturile strânse cu sectorul financiar reglementat fac din sistemul bancar paralel o sursă potenţială de riscuri sistemice pentru state, guverne şi contribuabili, întrucât orice deficienţă poate provoca un val de contagiune cu efecte negative asupra sectorului financiar reglementat.

Cerinţe de capital
Reformele propuse de UE impun anumitor tipuri de fonduri de piaţă monetară să menţină o rezervă de lichidităţi echivalentă cu 3% din valoarea activelor deţinute, pentru a reduce riscul de a se confrunta din nou cu goana după fonduri care s-a înregistrat în timpul crizei financiare.

De asemenea, UE propune stabilirea zilnică şi săptămânală a unor niveluri de lichiditate pentru fondurile de piaţă monetară, precum şi măsuri menite să anticipeze răscumpărările importante sau să reducă încrederea excesivă în ratingurile de credit realizate de părţi terţe.
UE lucrează împreună cu G20 pentru a limita riscurile asociate sistemului bancar paralel. Recomandările Consiliului pentru stabilitate financiară al G20 urmează să fie aprobate de liderii grupului cu ocazia reuniunii din 5-6 septembrie care are loc la Sankt Petersburg.

Mai multe despre sistemul bancar paralel
Foaia de parcurs a Comisiei pentru abordarea riscurilor asociate sistemului bancar paralel
Comunicarea privind sistemul bancar paralel: întrebări şi răspunsuri
Propunere privind stabilirea de noi reglementări pentru fondurile de piaţă monetară – Întrebări şi răspunsuri

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...