RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Să depășim granițele pentru o cooperare sporită: celebrarea cooperării teritoriale europene

În această săptămână se află în centrul atenției proiectele și programele transfrontaliere, transnaționale și interregionale din cadrul politicii regionale a UE, din perspectiva valorii lor pentru comunități, regiuni și statele membre. Campania, derulată în perioada care precede Ziua cooperării europene celebrată la 21 septembrie, intervine într-un moment critic.

Cooperarea teritorială europeană (CTE) reprezintă o parte relativ mică din politica regională a UE, însă dacă Parlamentul European și Consiliul aprobă actualul acord de finanțare a politicii regionale pentru perioada 2014-2020, bugetul alocat acesteia ar urma să crească până la 8,9 miliarde EUR. În cadrul noilor reforme ale politicii regionale, aflate în prezent în etapele finale ale negocierilor, programele CTE se vor concentra, de asemenea, pe investiții care creează condițiile propice pentru creștere în viitor. Comisarul european pentru politică regională, dl Johannes Hahn, a declarat: „Aceste programe și proiecte de cooperare apropie cetățenii europeni, contribuind la diseminarea ideilor dincolo de frontiere și la găsirea unor soluții la probleme comune. În regiunile și statele membre ale UE și în unele regiuni învecinate din afara UE se derulează sute de proiecte CTE. Acestea îmbunătățesc în mod activ viața de zi cu zi a cetățenilor europeni la nivel transfrontalier, prin crearea de locuri de muncă, prin protejarea mediului, prin consolidarea serviciilor de sănătate și prin investiții în infrastructura de transport și de energie. Sper că finanțarea propusă va fi confirmată, pentru a consolida rezultatele excelente obținute și pentru a le asigura continuitatea în viitor.”

În această săptămână, în jurul datei de 21 septembrie, numeroase programe UE își vor uni forțele pentru a prezenta rezultatele și beneficiile cooperării între regiunile de peste granițe. Amploarea cooperării teritoriale europene este o realizare în sine. Paleta sa cuprinde de la proiecte comunitare care asigură legături între persoane din Irlanda de Nord și din regiunea de frontieră a Irlandei, la activități comune care vizează apropierea dintre comunități, de exemplu din Austria și Slovenia, și până la strategii de transport sau de mediu mai ample, care reunesc eforturile mai multor state membre și regiuni ale UE, de exemplu în Balcani. Pentru al doilea an, vor avea loc peste 100 de evenimente în 30 de țări, care urmăresc sensibilizarea opiniei publice cu privire la impactul pozitiv al cooperării prin politica regională a UE.

Pe 19 septembrie, între orele 14:00-15:00, comisarul Hahn va fi pe Twitter pentru a dezbate valoarea politicii regionale a UE la nivel transfrontalier. Întrebările pot fi deja transmise pe Tweeter menționând #EUChat și #ecday la @JHahnEU.
Context

Cooperarea teritorială europeană este unul dintre principalele obiective ale politicii regionale a UE. UE încurajează regiunile și orașele din diferite state membre să colaboreze și să învețe unele de la altele prin intermediul programelor, proiectelor și rețelelor comune.

Principalele tipuri de programe de cooperare sunt:

  1. programele de cooperare transfrontalieră de-a lungul frontierelor interne ale UE.
  2. programele de cooperare transnațională care acoperă zone extinse de cooperare, de exemplu prin strategiile macroregionale pentru Dunăre și Marea Baltică.
  3. programul de cooperare interregională (INTERREG IVC) și 3 programe referitoare la constituirea de rețele (Urbact II, INTERACT II și ESPON) care acoperă toate cele 28 de state membre ale UE. Acestea asigură un cadru pentru schimbul de experiență între organisme regionale și locale din diferite țări.

Campania pentru Ziua cooperării europene este coordonată de programul INTERACT, cu sprijinul Comisiei Europene, al Parlamentului European și al Comitetului Regiunilor. Persoane de contact:
Shirin Wheeler +32 229 66565; Mob +32 4607 66565
Annemarie Huber +32 229 93310; Mob +32 4607 93310

Pagini Utile

  1. Cooperare teritorială europeană
  2. www.ecday.eu
  3. Proiecte emblematice în domeniul cooperării europene
  4. Pagina de internet a comisarului Hahn, Twitter: @JHahnEU
  5. Ziua cooperării europene pe Facebook și Twitter (#ecday)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...