RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cetățenii, părțile interesate și factorii de decizie dezbat viitorul drepturilor sociale în UE

Luni, 30 septembrie, se va deschide, în cadrul Lunii dedicate pieței unice (a se vedeaIP/13/847), a doua rundă de dezbateri online interactive în direct la care vor participa cetățeni, întreprinderi, organizații și factori de decizie. De data aceasta, dezbaterile vor avea ca temă drepturile sociale. Cetățenii și părțile interesate vor avea ocazia să facă propuneri pentru viitorul UE și să le dezbată online, în timp real, cu alți cetățeni, părți interesate, reprezentanți ai autorităților, lideri și experți din toată Europa. Comisia a ales din nou să folosească internetul pentru a implica cetățenii și grupări din societatea civilă în agenda sa de politici. Forumul online oferă părților interesate o linie de comunicare unică și imediată cu factorii de decizie de la Bruxelles. De-a lungul Lunii dedicate pieței unice, forumul găzduiește dezbateri succesive axate pe patru teme: locurile de muncă, drepturile sociale, băncile și comerțul electronic, în toate cele 24 de limbi ale UE. Comisarul pentru piața internă și servicii, Michel Barnier, a declarat: „Săptămâna aceasta am avut o primă dezbatere online pasionantă privind posibilitățile de a găsi un loc de muncă în cadrul pieței unice. Am auzit clar mesajul transmis de mulți tineri, și anume că sunt îngrijorați de faptul că sunt obligați să facă un șir de stagii neplătite, fără perspectiva de a obține apoi un loc de muncă permanent și plătit. Trebuie să rezolvăm această problemă. Trebuie să protejăm lucrătorii din cadrul pieței unice, aceasta fiind și tema discuțiilor din a doua săptămână a Lunii dedicate pieței unice. Multe măsuri de protecție există deja, cum ar fi standardele minime de sănătate și securitate, dar știu că cetățenii sunt îngrijorați de utilizarea abuzivă a normelor existente, care duce, de exemplu, la ceea ce unii numesc turism pentru alocații sociale sau dumping social. Tratez aceste preocupări cu toată seriozitatea și aștept cu interes să le dezbat împreună cu cetățenii săptămâna viitoare.”

Dezbaterile vor avea loc de luni până miercuri (30 septembrie-2 octombrie) și vor viza 35 de idei din 17 țări, de la libertatea de a primi asistență medicală în orice stat membru la o inițiativă care ar facilita fluxul de informații dintre instituțiile de securitate socială din statele membre. Această dezbatere privind drepturile sociale are loc într-o perioadă în care limitele dintre sectorul privat și cel public devin din ce în ce mai vagi în ceea ce privește furnizarea serviciilor sociale esențiale, în timp ce o forță de muncă mai mobilă înseamnă că, pentru persoanele care își găsesc un loc de muncă în străinătate în cadrul UE, pot exista neclarități privind pensiile, asistența medicală și prestațiile. În cursul dezbaterilor din zilele următoare, cetățenii, organizațiile și întreprinderile participante vor avea ocazia să evidențieze obstacolele rămase și să își prezinte sugestiile privind măsurile care ar trebui luate la nivel european.

Context

Luna dedicată pieței unice se desfășoară online pe http://www.yourideasforeurope.eu/rode-a lungul a patru săptămâni consecutive, în fiecare săptămână fiind analizată o politică diferită:

  1. 23-25 septembrie, locurile de muncă: Cum să găsiți un loc de muncă, să deschideți o afacere sau să obțineți recunoașterea calificărilor dumneavoastră în Europa?
  2. 30 septembrie-2 octombrie, drepturile sociale: Care sunt drepturile de protecție socială din cadrul pieței unice a UE în materie de pensii, sănătate, servicii publice etc.?
  3. 7-9 octombrie, băncile: Ce măsuri s-ar mai putea lua pentru a se proteja depozitele, a se evita o altă criză financiară și a se garanta că băncile investesc în economia reală pentru a se stimula creșterea economică?
  4. 14-16 octombrie, comerțul electronic: Cât de ușor este să vinzi produse online sau, în calitate de client, să le cumperi și să îți fie livrate în străinătate? Cât de protejate sunt datele pe care le publici pe site-urile de socializare?

Luna dedicată pieței unice le oferă cetățenilor europeni activi pe internet șansa unică de a discuta, a critica și a îmbunătăți noile idei de politici prezentate online de părțile direct implicate. Participanții pot interacționa cu factorii de decizie în diferite moduri:

  1. pot vota și discuta ideile prezentate de cetățeni, organizații și întreprinderi;
  2. în cadrul unor discuții în direct pe internet, pot adresa întrebări comisarilor, deputaților din Parlamentul European, experților UE și personalităților naționale;
  3. cinci participanți vor fi invitați la o dezbatere finală cu comisarul Michel Barnier transmisă pe postul de televiziune Euronews, care va avea loc la 23 octombrie la sediul Parlamentului European de la Strasbourg.

Pe platforma online se pot prezenta în continuare idei. Părțile interesate și cetățenii au prezentat deja aproape 400 de idei. Dezbaterea lor a început la 23 septembrie, în cazul ideilor legate de locurile de muncă, și va începe la 30 septembrie în cazul ideilor legate de drepturile sociale, la 7 octombrie în cazul ideilor legate de bănci și la 14 octombrie în cazul ideilor legate de comerțul electronic.
Moderatori independenți vor rezuma concluziile acestor dezbateri – ideile despre care participanții cred că pot schimba Europa. Ideile vor fi integrate, de asemenea, într-un raport final care va fi publicat și va putea inspira activitatea viitoare a UE.

Persoane de contact:
Chantal Hughes (+32 2 296 44 50)
Audrey Augier (+32 2 297 16 07)
Carmel Dunne (+32 2 299 88 94)

 Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...