RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Câștigătorii concursului de desene „Ziua Europei”, ediția 2013, vor fi premiați vineri, 15 noiembrie 2013

Festivitatea de premiere a celei mai recente ediții a concursului de desene „Ziua Europei” va avea loc vineri, 15 noiembrie 2013, începând cu ora 13:00, la Spațiul Public European (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, parter). Invitatul de onoare din cadrul comisiei de evaluare a desenelor înscrise în concurs, domnul Adrian Brăescu, Inspector General de Arte Vizuale din cadrul Ministerului Educației Naționale, va participa la acest eveniment și va justifica alegerea premianților. Competiția din acest an a avut loc în perioada 15 martie – 15 iunie 2013 și a avut drept temă„Europa mea”. Cele 60 de lucrări finaliste au fost selectate dintr-un total de 870 de desene înscrise la ciclul primar, respectiv 940 la cel gimnazial. Creațiile artistice ajunse în finală pot fi vizualizate aici.

Premiile vor consta în materiale de pictură, iar finaliștilor, câștigătorilor și profesorilor îndrumători le vor fi înmânate diplomele  în cadrul ceremoniei de premiere. Participanții care nu s-au calificat în finală, precum și profesorii îndrumători ai acestora, vor primi diplomele de participare în format electronic, pe adresele de e-mail înregistrate în formularul de participare, în cel mult o săptămână de la festivitate.

Finaliștii  concursului vor fi contactați în scurt timp de organizatori pentru stabilirea detaliilor legate de  transport, precum și despre programul festivității de premiere.

Va mulțumim pentru participare!

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...