RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia prezintă o nouă viziune a relațiilor UE-America Latină

        Pe 30 septembrie Comisia a prezentat o politică reînnoită menită să consolideze parteneriatul strategic UE-America Latină. În Comunicarea sa intitulată „UE-America Latină: un parteneriat între actori globali”, Comisia a evaluat situația actuală a relației biregionale a definit țintele și obiectivele pentru anii viitori. În perspectiva viitorului summit UE-America Latină/Caraibe, care urmează să aibă loc în Spania în primăvara anului 2010, comunicarea a identificat și a oferit noi orientări și recomandări politice pentru a face față provocărilor care afectează ambele regiuni, cum ar fi schimbările climatice, criza economică și financiară, securitatea energetică și migrația. Mai mult, comunicarea a propus crearea unei facilități de investiții pentru America Latină (LAIF), care ar avea un efect de pârghie pentru mobilizarea resurselor provenite de la instituții financiare în vederea finanțării proiectelor de infrastructură energetică, inclusiv în materie de eficiență energetică și sisteme de energie regenerabilă, transport, mediu și coeziune socială.

        Comisarul pentru relații externe și politica europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, a declarat: „Această comunicare constituie încă un pas vizibil și concret către consolidarea relațiilor noastre, deja bine definite și înfloritoare. Aceasta este o mărturie al rolului important jucat atât de Uniunea Europeană, cât și de America Latină, în calitatea lor de actori importanți pe scena mondială, în special în ceea ce privește abordarea unor provocări cum ar fi criza financiară și economică, schimbările climatice și migrația. Printr-o mai bună cooperare, contribuim în mod direct la pacea și stabilitatea în regiune și la dezvoltarea în continuare a acesteia prin sporirea coeziunii sociale, îmbunătățirea guvernanței democratice și intensificarea integrării regionale. În acest scop, noua facilitate de investiții va permite efectuarea unor investiții mai mari, în special în infrastructură, creând astfel noi locuri de muncă și consolidând dezvoltarea economică în regiune. Mă bucur că astăzi transmitem un semn clar al angajării noastre în parteneriatul strategic încheiat cu această regiune și sper că summitul UE-America Latină și Caraibe de anul viitor din Spania va fi un succes.”

Context

        În 1999, în cadrul reuniunii de la Rio de Janeiro a șefilor de stat și de guvern din UE și din țările din America Latină și Caraibe (ALC), aceștia au instituit un parteneriat strategic între cele două regiuni. Comunicarea din 30 septembrie, bazată pe experiența acumulată de-a lungul ultimilor zece ani, face o serie de recomandări politice concrete pentru consolidarea relațiilor noastre cu America Latină în cadrul parteneriatului strategic UE-ALC. Comunicarea conține patru orientări politice importante pentru viitor:

  • Intensificarea și orientarea dialogului biregional
  • Intensificarea dialogului politic cu privire la domenii de politică legate de provocări mondiale, cum ar fi chestiunile macroeconomice și financiare, securitatea și drepturile omului, ocuparea forței de muncă și afacerile sociale, mediul, schimbările climatice, energia, învățământul superior și tehnologia/inovarea.
  • Dezvoltarea și consolidarea Mecanismului de coordonare și cooperare în materie de droguri UE-ALC și continuarea, într-un mod deschis și constructiv, a actualului dialog structurat și cuprinzător referitor la migrație în conformitate cu Abordarea globală a migrației a UE.
  • Consolidarea integrării regionale și a interconectivității
  • Continuarea negocierilor actuale (America Centrală, țările andine și Mercosur) și sprijinirea eforturilor de integrare în cadrul regiunii.
  • Adoptarea unei abordări de jos în sus pentru a sprijini integrarea regională prin consolidarea interconectivității.
  • Consolidarea relațiilor bilaterale și acordarea unei atenții sporite diversității
    • Valorificarea maximă a parteneriatelor strategice existente (Brazilia și Mexic), a acordurilor de asociere deja încheiate (Chile și Mexic) și a acordurilor de cooperare bilaterale.
    • Consolidarea relațiilor bilaterale cu anumite țări pentru a completa sprijinul UE acordat grupărilor regionale.
  • Ajustarea și adaptarea programelor de cooperare
  • Elaborarea unor programe de cooperare cu America Latină care să genereze o creștere economică durabilă, cu un nivel redus de emisii de dioxid de carbon, să promoveze ocuparea forței de muncă și o mai bună distribuire a veniturilor și care să atenueze efectele crizei economice și financiare.
  • Folosirea actualei revizuiri a programelor de cooperare pentru a examina posibilitatea unei mai mari diversificări a instrumentelor și pentru a adapta activitățile de cooperare ale Comisiei la anumite nevoi, în special:
  • orientarea, în continuare, a resurselor financiare din cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare către țările cele mai sărace și către nevoile grupurilor celor mai vulnerabile;
  • îmbunătățirea cooperării, în special privind coeziunea socială și integrarea regională, prin orientarea programelor către noile nevoi;
  • căutarea unei cooperări mai intense în domenii legate de cunoa ștere și inovare, cum ar fi cercetarea/învățământul superior, știința, tehnologia și sursele regenerabile de energie;
  • integrarea în programele noastre de dezvoltare și cooperare, inclusiv în materie de combatere a despăduririlor, a considerațiilor privind atenuarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la aceste schimbări;
  • dezvoltarea unor noi forme de cooperare, în cadrul Instrumentului pentru țările industrializate+ (IȚI+), cu țările mai dezvoltate din regiune.
  • În cadrul unui program EUROsociAL reînnoit, explorarea oportunităților de creare a unor parteneriate instituționale (de exemplu pe baza experienței unor programe cum ar fi înfrățirea) și a unei cooperări tripartite.
  • Intensificarea cooperării în domeniul justiției, libertății și securității.

        Un nou instrument pentru promovarea interconectivită ții, a integrării regionale și a coeziunii sociale: Facilitatea de investiții pentru America Latină (LAIF)

  • LAIF este un nou instrument financiar, care va mobiliza resurse provenite de la instituțiile financiare în vederea finanțării unor proiecte de infrastructură energetică, inclusiv în materie de eficiență energetică și sisteme de energie regenerabilă, transport, mediu și coeziune socială. LAIF se va inspira din experiențele și lecțiile învățate în cazul instrumentului FIV 1 , utilizat pentru țările învecinate.

Recomandări în perspectiva viitorului summit UE-ALC din mai 2010:

  • Asigurarea faptului că summitul ia în considerare impactul crizei, în special asupra ocupării forței de muncă și a aspectelor sociale, și că duce la rezultate viabile.
  • Lansarea Facilității de investiții pentru America Latină (LAIF).
  • Intensificarea dialogului și a cooperării între cele două regiuni în domeniul tehnologiilor și inovării ecologice, cu nivel redus de emisii de dioxid de carbon, prin intermediul unor acțiuni concrete, inclusiv prin consolidarea capacității instituționale pentru cooperarea în materie de știință și tehnologie în regiune.
  • Crearea unei fundații UE-ALC.
  • Încurajarea cooperării între America Latină și Caraibe cu privire la aspecte de interes comun.

Pentru informații suplimentare:
Relațiile UE cu America Latină:
- http://ec.europa.eu/external_relations/la/index_en.htm - MEMO/09/426

1: Potrivit informațiilor disponibile, în 2008, 71 milioane de euro în subvenții din Facilitatea de investiții pentru vecinătate (FIV) au sprijinit proiecte în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...