În temeiul unei directive europene1 care se referă la dispoziţiile Convenţiei de la Geneva2, un resortisant al unei țări terțe care, ca urmare a unei temeri bine fondate de a fi persecutat din cauza rasei sale, a religiei, naționalității, opiniilor politice sau apartenenței la un anumit „grup social”, se află în afara țării al cărei cetățean este și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să solicite protecția respectivei țări, poate solicita statutul de refugiat. În acest context, actele de persecuție trebuie să fie suficient de grave prin natura sau prin caracterul lor repetat pentru a constitui o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului. X, Y și Z sunt cetățeni din Sierra Leone, din Uganda și, respectiv, din Senegal. Aceştia urmăresc obținerea statutului de refugiat în Olanda, susținând că sunt îndreptățiți să se teamă că vor fi persecutați în țările lor de origine din cauza orientării lor sexuale. Astfel, actele de homosexualitate constituie infracțiuni în cele trei țări și pot determina aplicarea unor sancțiuni severe, de la amenzi într-un cuantum ridicat până la detențiunea pe viață în anumite cazuri.
Raad van State olandez (Consiliul de Stat, Olanda), sesizat cu judecarea cauzelor în ultimă instanță, a solicitat Curții să se pronunţe cu privire la evaluarea cererilor de acordare a statutului de refugiat în temeiul dispozițiilor directivei. Instanța națională solicită Curții să stabilească dacă resortisanții unor țări terțe care sunt homosexuali pot fi consideraţi ca formând un „anumit grup social” în sensul directivei. În plus, instanța națională urmăreşte să afle în ce mod trebuie să evalueze autoritățile naționale ceea ce constituie un act de persecuție pentru activități homosexuale în acest context și dacă incriminarea acestor activități în țara de origine a solicitantului, care poate determina aplicarea unei pedepse privative de libertate, constituie persecuție.
În hotărârea pronunţată joi, 7 noiembrie, Curtea consideră în primul rând că este cert că orientarea sexuală a unei persoane constituie o caracteristică atât de fundamentală pentru identitatea sa încât nu ar trebui să i se ceară să renunțe la aceasta. În această privinţă, Curtea admite că existența unei legislații penale care vizează în mod specific persoanele homosexuale permite să se constate că aceste persoane constituie un grup aparte ce este perceput ca fiind diferit de societatea înconjurătoare.
Cu toate acestea, pentru ca o încălcare a drepturilor fundamentale să constituie persecuție în sensul Convenției de la Geneva, aceasta trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate. Orice încălcare a drepturilor fundamentale ale unui solicitant homosexual de azil nu va atinge, așadar, în mod necesar, acest nivel de gravitate. În acest context, simpla existență a unei legislații care incriminează actele de homosexualitate nu poate fi considerată o atingere atât de gravă încât să se aprecieze că reprezintă o persecuție în sensul directivei. În schimb, o pedeapsa privativă de libertate care sancţionează actele de homosexualitate poate, în sine, să constituie un act de persecuție directivă dacă este aplicată în mod efectiv.
În aceste condiții, atunci când un solicitant de azil invocă existența în țara sa de origine a unei legislații care incriminează actele de homosexualitate, revine autorităților naționale sarcina de a efectua o examinare a tuturor faptelor relevante privind țara de origine, inclusiv a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale țării de origine și a modului lor de aplicare. În cadrul acestei examinări, revine, printre altele, autorităților menționate sarcina de a stabili dacă, în țara de origine a solicitantului, pedeapsa privativă de libertate este aplicată în practică.
În ceea ce priveşte aspectul dacă nu este rezonabil să se pretindă solicitantului de azil, pentru a evita să fie persecutat, să își ascundă homosexualitatea în țara sa de origine sau să se arate rezervat în exprimarea acestei orientări sexuale, Curtea oferă un răspuns negativ. Aceasta apreciază că faptul de a impune membrilor unui grup social cu aceeași orientare sexuală să își ascundă această orientare este contrar recunoașterii înseși a unei caracteristici atât de fundamentale pentru identitate încât nu ar trebui ca persoanelor interesate să li se ceară să renunțe la aceasta. În opinia Curţii, nu este așadar permis ca, pentru a evita să fie persecutat, să se pretindă unui solicitant de azil să își ascundă homosexualitatea în țara sa de origine.
MENȚIUNE: Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. Persoană de contact pentru presă:
Iliiana Paliova, tel: (+352) 4303 3708
1 : Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate (JO L 304, p. 12, Ediţie specială, 19/vol. 7, p. 52).
2 : Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva la 28 iulie 1951, Recueil des traités des Nations Unies, vol. 189, p. 150, nr. 2545 (1954), intrată în vigoare la 22 aprilie 1954. A fost completată şi modificată prin Protocolul privind statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967 şi intrat în vigoare la 4 octombrie 1967.
Pagini Utile
-
Imagini de la pronunțarea hotărârii sunt disponibile pe „Europe by Satellite”
