RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia lansează serviciul deschis EGNOS - acces gratuit pentru cetățeni și întreprinderi

        Comisia Europeană a anunțat astăzi că EGNOS (European Geostationary Navigation Overlay Service) își începe oficial operațiunile, serviciul deschis din cadrul acestuia fiind acum disponibil gratuit pentru cetățeni și întreprinderi. EGNOS constituie prima contribuție europeană la sistemele de navigație prin satelit și este precursorul Galileo, sistemul de navigație prin satelit la care lucrează Uniunea Europeană.

        Antonio Tajani, vicepreședinte și comisar european pentru transporturi, a precizat: „Acțiunile noastre de astăzi deschid noi perspective pentru cetățenii și întreprinderile europene, care pot beneficia astfel de numeroasele aplicații avansate și de noile oportunități oferite de semnale de navigație mai precise. Ceea ce facem în prezent este să construim bazele unui viitor foarte apropiat”.

        EGNOS este un sistem de amplificare care îmbunătățește precizia semnalelor utilizate pentru navigație prin satelit în Europa. Precizia actualelor semnale GPS este îmbunătățită de la aproximativ zece metri la doi metri.

        Atât întreprinderile, cât și cetățenii europeni pot avea numeroase avantaje de pe urma utilizării EGNOS. Acest sistem este compatibil cu anumite aplicații noi utilizate în sectoare cum ar fi agricultura (sisteme de mare precizie de pulverizare a îngrășămintelor) sau transporturile (aplicații pentru taxarea rutieră automată sau sisteme de asigurare de tip pay-per-use ). De asemenea, EGNOS poate constitui baza pentru servicii personale de navigație mult mai precise, de uz general sau specific, cum ar fi sistemele de ghidare pentru nevăzători.

        EGNOS va fi certificat pentru utilizare în aviație, dar și în alte domenii critice în ceea ce privește siguranța, în conformitate cu reglementările existente referitoare la cerul unic european. Se preconizează că, prin EGNOS, se va introduce, până la mijlocul anului 2010, serviciul Safety-of-Life (siguranța vieții). Acesta va transmite un mesaj de avertisment care va informa utilizatorul, în cel mult șase secunde, dacă apare o problemă în cadrul sistemului. Serviciul comercial, care se află încă în curs de testare, va fi disponibil tot din 2010.

        Atât serviciul deschis, cât și serviciul Safety-of-Life sunt oferite gratuit. Comisia Europeană se angajează să sprijine EGNOS pe termen lung, chiar și după ce va începe să funcționeze Galileo. Acest lucru presupune extinderea acoperirii sale geografice în limitele acoperirii oferite de cei trei sateliți utilizați.

        Funcționarea EGNOS este administrată, prin intermediul unui contract cu Comisia Europeană, de către European Satellite Services Provider, ESSP SaS, o companie cu sediul la Toulouse, în Franța, înființată de șapte furnizori de servicii de navigație aeriană. Contractul dintre Comisie și ESSP SaS a fost semnat ieri, 30 septembrie, și va asigura managementul operațiunilor EGNOS, precum și întreținerea sistemului până la sfârșitul anului 2013.

Context

        EGNOS este compus din sarcini utile aflate la bordul a trei sateliți geostaționari și dintr-o rețea terestră formată din aproximativ 40 de stații de poziționare și din patru centre de control, interconectate.
        Aria de acoperire a EGNOS cuprinde majoritatea statelor europene și are încorporată capacitatea de a fi extinsă și la alte regiuni, cum ar fi Africa de Nord și țările care se învecinează cu UE.

        Serviciul deschis EGNOS poate fi accesat, fără garanție și fără obligațiile aferente acesteia, de către orice utilizator care dispune de un receptor compatibil GPS/SBAS din aria de acoperire a EGNOS. Cele mai multe receptoare comercializate în prezent în Europa îndeplinesc această cerință. Nu este necesară autorizarea sau certificarea specială a receptoarelor.

        EGNOS a fost pus la punct de mai multe întreprinderi europene, de EOIG (EGNOS Operator and Infrastructure Group) cu sprijinul Comisiei Europene (CE), al Agenției Spațiale Europene (ESA) și al Eurocontrol. De la 1 aprilie, EGNOS este deținut și administrat de Uniunea Europeană, iar Agenția Spațială Europeană, care a administrat proiectarea și dezvoltarea sistemului, se ocupă în prezent de design și de achiziții, printr‑un acord de delegare cu Comisia Europeană.

Pentru mai multe informații despre EGNOS vă rugăm să consultați:
http://ec.europa.eu/transport/egnos ,
http://www.gsa.europa.eu/go/egnos ,
http://www.esa.int/esaNA/egnos.html ,
http:// www.essp-sas.eu
http://www.essp-sas.eu/


Sunt, de asemenea disponibile, imagini cu EGNOS, care pot fi obținute de la următoarea adresă: mediatheque@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...