RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Plafonul de sticlă al Europei se fisurează: Parlamentul European susține propunerea Comisiei privind prezența femeilor în organismele de conducere ale întreprinderilor

Parlamentul European a votat joi, 21 noiembrie, cu o majoritate covârșitoare (cu 459 voturi pentru, 148 voturi împotrivă și 81 abțineri) în favoarea susținerii propunerii de lege a Comisiei Europene pentru îmbunătățirea echilibrului de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor din Europa. Puternica susținere din partea membrilor Parlamentului European înseamnă că propunerea Comisiei a fost acum aprobată de către unul dintre cei doi colegislatori ai Uniunii Europene. Reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului trebuie acum să ajungă la un acord cu privire la proiectul de directivă atât între ei, cât și cu Parlamentul European, pentru ca aceasta să fie introdusă în legislația a UE. Votul în plen a avut loc după ce, la data 14 octombrie 2013, cele două comisii principale ale Parlamentului, Comisia pentru afaceri juridice (JURI) și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM), au aprobat inițiativa Comisiei (IP/13/943). Cele mai recente cifre confirmă faptul că, în urma acțiunilor ferme întreprinse de Comisie în acest domeniu, proporția femeilor în organismele de conducere ale întreprinderilor de pe întreg teritoriul UE este în creștere în ultimii trei ani, ajungând în prezent la 16,6%, față de 15,8% în octombrie 2012 (a se vedea anexa 1 și MEMO/13/882). „Votul de astăzi al Parlamentului European este un moment istoric pentru egalitatea de gen în Europa”, a declarat dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar pentru justiție al UE. „Parlamentul European, ales în mod direct de cetățeni, și-a făcut auzită vocea cu tărie și claritate: Europa are nevoie de norme ferme care să combată dezechilibrul dintre numărul de femei și de bărbați în cadrul organismelor de conducere ale întreprinderilor. Doresc să aduc mulțumiri raportorilor, dna Rodi Kratsa-Tsagaropoulou și dna Evelyn Regner, pentru eforturile și sprijinul lor constant față de propunerea Comisiei. Votul Parlamentului reprezintă o primă fisură în plafonul de sticlă care continuă să împiedice accesul femeilor talentate la funcțiile de conducere. Consiliul de Miniștri, cea de a doua cameră legislativă a UE, ar trebui acum să se ridice la înălțimea acestei provocări și să facă progrese rapide cu privire la proiectul de act normativ în cauză, care plasează calificările și meritele în centrul atenției.” Iată care sunt cele mai importante puncte votate de Parlamentul European, care se bazează pe pilonii principali ai propunerilor Comisiei:

  • se confirmă abordarea Comisiei potrivit căreia accentul trebuie să fie pus pe o procedură de selecție transparentă și echitabilă (o așa-numită „cotă de procedură”), și nu pe introducerea unei cote cantitative fixe;
  • întreprinderile mici și mijlocii sunt în continuare excluse din domeniul de aplicare al directivei, dar statele membre sunt invitate să sprijine și să stimuleze aceste întreprinderi pentru a îmbunătăți în mod semnificativ echilibrul de gen la toate nivelurile de administrare și în organismele de conducere;
  • îndepărtându-se de propunerea inițială a Comisiei, Parlamentul European a prevăzut ca statele membre să nu mai aibă posibilitatea de a exclude din domeniul de aplicare al directivei întreprinderile în cadrul cărora persoanele aparținând sexului subreprezentat constituie sub 10% din forța de muncă;
  • Parlamentul a înăsprit prevederea referitoare la sancțiuni prin adăugarea mai multor măsuri de acest tip care să aibă un caracter obligatoriu, și nu facultativ, așa cum a propus Comisia. În conformitate cu textul votat de Parlament, sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor referitoare la procedurile de selecție a membrilor organismelor de conducere ar trebui să cuprindă excluderea din procedurile de achiziții publice și excluderea parțială de la finanțare din fondurile structurale europene.

Etapele următoare:
Pentru a deveni act cu putere de lege, propunerea Comisiei trebuie să fie adoptată de Parlamentul European și de statele membre ale UE în cadrul Consiliului (care votează cu majoritate calificată). Votul în plen de astăzi al Parlamentului European a avut loc ca urmare a avizelor pozitive cu privire la inițiativă care au fost emise de cinci comisii din cadrul Parlamentului: Comisia pentru afaceri juridice (JURI) și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) (IP/13/943), Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL), Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) și Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) (MEMO/13/672).
Consiliul, care decide asupra propunerii pe picior de egalitate cu Parlamentul European, a făcut bilanțul progreselor înregistrate în timpul președinției irlandeze cu ocazia reuniunii miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori) din data de 20 iunie 2013 (MEMO/13/584). Următoarele discuții ale miniștrilor privind proiectul de lege urmează să aibă loc în cadrul reuniunii din 9-10 decembrie 2013.

Istoricul dosarului
La 14 noiembrie 2012, Comisia a adoptat o propunere de directivă care prevede obiectivul minim ca 40% din funcțiile neexecutive în organismele de conducere ale societăților cotate la bursă din Europa să fie ocupate de persoanele aparținând sexului subreprezentat până în 2020 sau, în cazul întreprinderilor publice cotate la bursă, până în 2018 (a se vedea IP/12/1205 șiMEMO/12/860).

Principalele elemente ale proiectului de directivă:
În cazul în care într-o societate din Europa cotată la bursă femeile nu ocupă 40% din funcțiile neexecutive în organismele de conducere, societatea respectivă va fi obligată, în temeiul noului act legislativ, să introducă o nouă procedură de selecție a membrilor organismelor de conducere care să acorde prioritate candidaților calificați de sex feminin.
Actul legislativ pune un accent pronunțat pe calificare. Candidatele nu vor obține posturi în organismele de conducere numai din simplul motiv că sunt femei. În același timp, niciunei femei nu i se va refuza un astfel de post din același motiv.

Directiva în cauză se aplică numai consiliilor de supraveghere sau directorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă, având în vedere importanța economică a acestora și marea lor vizibilitate. Întreprinderile mici și mijlocii sunt excluse din domeniul de aplicare al actului legislativ.

Fiecare stat membru al UE va trebui să instituie sancțiuni corespunzătoare și disuasivepentru societățile care încalcă directiva.

Directiva este o măsură temporară, care va expira automat în 2028.

De asemenea, directiva cuprinde, ca măsură complementară, o „cotă flexibilă”: obligația ca societățile cotate la o bursă să își fixeze obiective proprii de autoreglementare în ceea ce privește reprezentarea ambelor sexe în rândul directorilor executivi, care să fie atinse până în 2020 (sau 2018, în cazul întreprinderilor publice). Societățile vor trebui să prezinte anual rapoarte privind progresele înregistrate.

Persoane de contact:
Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)
Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)


Anexa 1 - Prezența femeilor în organismele de conducere ale unor societăți mari cotate la bursă din UE-27, 2010-2013: Continuarea progreselor în urma acțiunilor Comisiei

Anexa 2 - Reprezentarea femeilor și a bărbaților în organismele de conducere ale unor societăți mari cotate la bursă, aprilie 2013

Surse: Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și de bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor

 Pagini Utile

  1. Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și de bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor

 Dosar de presă -– Femeile în organismele de conducere
 Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar pentru justiție al UE
 O puteți urmări pe dna vicepreședinte pe Twitter
 Puteți urmări EU Justice pe Twitter

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...