RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Ajutor pentru atenuarea impactului restructurărilor

UE prezintă o serie de bune practici pentru a reduce impactul restructurărilor și al concedierilor asupra lucrătorilor și condițiilor sociale.
Restructurările afectează toate țările din Europa și reprezintă o problemă reală în contextul recesiunii. Din 2002 și până în prezent, în UE s-au înregistrat peste 16 000 de operațiuni de restructurare, care au dus la pierderea netă a peste 2 milioane de locuri de muncă.

UE urmărește să stopeze această tendință prin introducerea unui set de bune practici pentru întreprinderi, lucrători, sindicate, organizații patronale și administrații publice.

Pornind de la rezultatele consultării publice lansate pe această temă, UE a elaborat o serie de orientări bazate pe experiența societăților comerciale. Orientările abordează preocupările tuturor grupurilor implicate și propun modalități prin care întreprinderile pot să anticipeze restructurarea și să gestioneze procesele specifice.

Se speră că bunele practici publicate vor ajuta întreprinderile să anticipeze mai bine nevoile și competențele necesare pe piața forței de muncă și să vină în sprijinul lucrătorilor concediați care își caută un alt loc de muncă. Printre măsurile specifice se numără:

  • monitorizarea strategică pe termen lung a evoluțiilor pieței
  • urmărirea permanentă a nevoilor în materie de competențe și locuri de muncă
  • furnizarea de formare și consiliere profesională pentru lucrătorii afectați și sprijinirea acestora pentru a-și găsi noi locuri de muncă
  • implicarea unor organisme externe – autorități publice, universități, centre de formare
  • valorificarea la maxim a fondurilor UE pentru promovarea creării de locuri de muncă.

Planurile UE vizează nu doar să ofere exemple de bune practici, ci și să contribuie la menținerea competitivității întreprinderilor pe termen lung. În plus, ele țin cont de contextul mai larg al impactului economic și social pe care restructurările îl au asupra orașelor și regiunilor afectate.

UE încurajează guvernele statelor membre să sprijine și să promoveze aceste orientări și să ia în considerare aplicarea acestora în cazul angajaților din sectorul public. Până în 2016 se va întocmi un raport care să analizeze în ce măsură ar fi necesare acțiuni suplimentare și eventuale noi norme europene.

Comisia propune o serie de bune practici pentru a atenua impactul restructurărilor

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...