RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Ridicarea restricțiilor în ce privește libertatea de circulație a lucrătorilor din Bulgaria și România - 1 ianuarie 2014

1 ianuarie 2014 este ziua în care se ridică ultimele restricții în ceea ce privește libertatea de circulație a lucrătorilor din Bulgaria și România. Din această zi încolo, cetățenii bulgari și români își pot exercita integral dreptul de a lucra în toate statele membre UE fără permis de muncă. De fapt, cetățenii bulgari și români își exercitau deja acest drept în cele 19 state care au ales să nu aplice măsuri tranziționale, iar în ceea ce privește dreptul de a călători sau rezida, ei se bucurau de aceste drepturi în toate statele membre încă din momentul în care Bulgaria și România au aderat la Uniunea Europeană, în 2007. Chiar și în țările în care existau restricții, multor cetățeni bulgari și români li s-au acordat permise de muncă. În consecință, există peste 3 milioane de bulgari și de români care trăiesc în prezent în alte state membre și este puțin probabil că numărul lor va crește considerabil după ridicarea tuturor restricțiilor pentru lucrătorii bulgari și români. Libertatea de circulație a fost și este una dintre pietrele de hotar ale procesului de integrare europeană și ale pieței interne din UE. Este dreptul cel mai apreciat de europeni, având în vedere că 14 milioane dintre ei studiază, muncesc sau își trăiesc viața de după pensionare într-un alt stat membru. În fapt, libertatea de circulație este dreptul cel mai mult asociat de către populație conceptului de cetățenie europeană.  

Ridicarea restricțiilor pentru lucrătorii bulgari și români se face pe fondul unui șomaj ridicat și a unor ajustări bugetare radicale în multe țări europene. În vremurile dificile, cetățenii europeni mobili sunt de prea multe ori o țintă ușoară: se consideră, uneori, că ei iau locurile de muncă de la populația locală sau, din contră, că nu muncesc și că doar profită de sistemele de protecție socială.

În realitate, studiile au arătat în mod repetat beneficiile pe care le are libertatea de circulație a lucrătorilor pentru economiile țărilor-gazdă. Lucrătorii mobili sunt complementari celor din țara-gazdă permițând abordarea lacunelor în ce privește competențele și a lipsei de forță de muncă – cu alte cuvinte, ei nu iau locurile de muncă destinate lucrătorilor din respectiva țară. În plus, pentru că un număr mai mare al lucrătorilor mobili din alte țări europene sunt de vârstă productivă, comparativ cu populația țării-gazdă, ei au o șansă mai mare de a fi angajați și, în general, sunt contribuitori neți la sistemele de securitate socială din țările-gazdă. Acestea fiind spuse, Comisia recunoaște faptul că pot apărea probleme la nivel local, create de un aflux brusc mai mare de oameni din alte țări europene într-o anumită regiune sau localitate. De exemplu, acest aflux poate pune presiune pe sistemul de învățământ, de locuințe sau de servicii sociale. Soluția este să se găsească răspunsuri la aceste probleme specifice și nu să se creeze bariere care să blocheze accesul lucrătorilor. Statele membre pot utiliza Fondul Social European (însumând peste 10 miliarde de euro în fiecare an) pentru a ajuta la rezolvarea acestor probleme locale. Începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare stat membru ar trebui să cheltuiască cel puțin 20% din FSE pentru proiecte ce promovează incluziunea socială și combaterea sărăciei. UE a pus în practică norme pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor, pentru a garanta atât protecția lor contra exploatării, cât și a țărilor-gazdă contra abuzurilor în ce privește sistemele naționale de protecție socială. În această primăvară, aceste norme vor fi pe mai departe consolidate prin adoptarea, de către Consiliul UE de Miniștri și de Parlamentul European, la inițiativa noastră, a unor noi reguli având ca obiect conștientizarea dreptului la libera circulație și punerea în aplicare a unor mecanisme de retorsiune atunci când lucrătorii sunt discriminați.

Este esențial ca statele membre să pună în aplicare legislația națională, în special prin intermediul inspectoratelor de muncă, pentru a preveni discriminarea sau exploatarea lucrătorilor din alte state UE. De exemplu, ele trebuie să se asigure că regulile privind salariul minim sunt aplicate și că lucrătorii din alte state membre nu sunt angajați pe piața neagră. 

Începutul noului an este un bun prilej de a privi spre viitor. Cred cu tărie că restricționarea liberei circulații nu este răspunsul pentru un șomaj ridicat sau o soluție pentru criză. Din contră, facilitarea liberei circulații poate juca un rol deosebit în gestionarea șomajului și reducerea disparităților între diferitele țări europene. Estimăm că există în prezent aproximativ 2 milioane de locuri de muncă vacante în UE. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană îmbunătățește funcționarea EURES (rețeaua paneuropeană de căutare de locuri de muncă) și publică Buletinul European al Locurilor de Muncă Vacante  - pentru ca toți cei ce sunt interesați să lucreze în alte state membre să știe care sunt ofertele de locuri de muncă din acestea. Instituțiile europene și statele membre trebuie să conlucreze pentru a crea condițiile necesare unei relansări economice acompaniate de multe locuri de muncă, precum și pentru o creștere economică inclusivă.

Textul de mai sus reprezintă declarația făcută de comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor, pe tema menționată.

Persoane de contact:
- Jonathan TODD, purtător de cuvânt, tel.: +32 2 29 94107, e-mail:jonathan.todd@ec.europa.eu
- Cécile DUBOIS, ofițer de presă, tel: +32 2 29 51883, e-mail: cecile.dubois@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...