RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Fonduri structurale și de investiții: Comisia sporește rolul partenerilor în ceea ce privește planificarea și cheltuielile

Comisia Europeană a adoptat un set comun de standarde pentru ameliorarea consultării, participării și a dialogului cu partenerii (cum ar fi autoritățile regionale, locale, urbane și alte autorități publice, sindicatele, angajatorii, organizațiile neguvernamentale și organismele responsabile cu promovarea incluziunii sociale, a egalității între femei și bărbați sau a nediscriminării), în etapele de planificare, punere în aplicare, monitorizare și evaluare a proiectelor finanțate prin intermediul fondurilor structurale și de investiții ale UE. Aceste fonduri cuprind Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

Codul de conduită european privind principiul parteneriatului, solicită statelor membre să consolideze cooperarea între autoritățile naționale responsabile pentru cheltuirea fondurilor structurale și de investiții ale UE și partenerii de proiect pentru a facilita schimbul de informații, de experiență, de rezultate și de bune practici în perioada de programare 2014-2020, contribuind astfel la garantarea faptului că aceste fonduri sunt cheltuite în mod eficient.
„Dorim să ne asigurăm că statele membre conlucrează, în cadrul unor parteneriate constructive, cu părțile interesate reprezentative pentru planificarea și punerea în aplicare a programelor care utilizează fonduri structurale și de investiții europene, în vederea maximizării impactului acestor fonduri”, a declarat comisarul Andor. Codul de conduită, care ia forma unui regulament al Comisiei cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, stabilește obiective și criterii pentru a garanta că statele membre pun în aplicare principiul parteneriatului. Aceasta înseamnă că statele membre au obligația:

  • să asigure transparența procesului de selectare a partenerilor care reprezintă autorități regionale, autorități locale și alte autorități publice, a partenerilor sociali și economici și a organismelor care reprezintă societatea civilă, ce vor fi numiți membri cu drepturi depline în cadrul comitetelor de monitorizare a programelor;
  • să furnizeze partenerilor informații adecvate și să le acorde suficient timp, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru un proces de consultare adecvat;
  • să garanteze că partenerii trebuie să fie implicați efectiv în toate etapele procesului, începând de la pregătire și continuând pe întreg parcursul etapei de punere în aplicare, inclusiv în monitorizarea și în evaluarea tuturor programelor;
  • să sprijine consolidarea capacităților partenerilor pentru îmbunătățirea competențelor și a abilităților acestora în vederea implicării lor active în proces și
  • să creeze platforme pentru învățare reciprocă și schimb de bune practici și de abordări inovatoare.

Regulamentul stabilește principiile pe care trebuie să le aplice statele membre, dar le acordă acestora o mare flexibilitate în ceea ce privește organizarea detaliilor practice exacte pentru a implica partenerii relevanți în diferitele etape ale programării.

Context
Parteneriatul, unul dintre principiile-cheie ale gestionării fondurilor Uniunii Europene, presupune o cooperare strânsă a autorităților publice de la nivel național, regional și local din statele membre cu sectorul privat și cu alte părți interesate. Până în prezent, în pofida faptului că face parte integrantă din politica de coeziune, din observațiile transmise de părțile interesate reiese că aplicarea acestuia variază foarte mult de la un stat membru la altul, depinzând în mare măsură de cultura instituțională și politică a fiecărui stat, favorabilă sau mai puțin favorabilă consultării, participării și dialogului cu părțile interesate relevante.

Noile norme, sub forma unui regulament al Comisiei, obligatoriu din punct de vedere juridic și direct aplicabil (un așa-numit „act delegat”), consolidează, prin urmare, cerința referitoare la parteneriat de la articolul 5 din Regulamentul privind dispozițiile comune pentru Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2014-2020.

Persoane de contact:
Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)

Cécile Dubois (+32 2 295 18 83)

Pagini Utile

  1. Pagina de internet a comisarului László Andor
  2. Urmăriți activitatea comisarului László Andor pe Twitter
  3. Abonați-vă la buletinul de informare electronic gratuit al Comisiei Europene privind ocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...