RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cine este studentul Erasmus cu numărul 2 milioane?

        De la lansarea sa, în 1987, programul Erasmus a ajutat 2 milioane de studenţi să îşi facă o parte din studii sau un stagiu într-o altă ţară europeană.31 de studenţi (unul pe ţară participantă la Erasmus) au fost acum aleşi pentru a reprezenta, în mod simbolic, studentul cu numărul 2 milioane.S-a ţinut o conferinţă în onoarea lor pe 5-6 octombrie, în Lund, Suedia.Cu ocazia acestei conferinţe, părţile interesate discută modul în care se va continua programul Erasmus şi dezbat mai pe larg tema mijloacelor prin care să li se ofere tuturor tinerilor ocazia de a merge în străinătate în scopuri educative.

        Cu ocazia acordării premiilor, noul Comisar European pentru educaţie, formare profesională, cultură şi tineret, Maroš Šefčovič, a declarat:„Erasmus este o poveste europeană de succes şi sunt încântat să sărbătoresc piatra de hotar reprezentată de studentul cu numărul 2 milioane.Comisia este ferm convinsă că studenţii care călătoresc în străinătate în scopuri educative ar trebui să reprezinte o regulă şi nu o excepţie în rândul tinerilor europeni. Conferinţa de la Lund ajută la transformarea acestui obiectiv în realitate”.

        Poveştile celor 31 de studenţi aleşi sunt relatate într-o publicaţie apărută cu ocazia conferinţei. De exemplu, următoarele 2 mărturii arată felul în care Erasmus a avut un impact pozitiv asupra vieţilor studenţilor:

        Stefanie Bakelandt, o studentă de 21 de ani de la Universitatea Gant, Belgia, a studiat filosofia timp de patru luni, la Universitatea Pedagogică din Vilnius, Lituania, în calitate de student Erasmus. După cum spune ea: „Am realizat că această experienţă a făcut din mine o altă persoană şi că niciodată nu voi mai privi lumea şi nici Europa, casa mea, mea ca înainte.”

        Kate Samways, o tânără de 21 de ani care învaţă pentru a deveni profesor de limbi străine la Universitatea din Cardiff, Regatul Unit, a petrecut 10 luni la institutul „2isa”, centru de formare în domeniul tehnologiei informaţiei pentru adulţi cu dizabilităţi fizice din Millau, Franţa şi a făcut, de asemenea, studii Erasmus la Universitatea Ca' Foscari din Veneţia, Italia. Aceasta declară: „Pentru mine, viaţa Erasmus înseamnă oportunităţi. Am profitat de fiecare oportunitate pe care am avut-o şi mulţumesc programului Erasmus pentru asta.”

        Programul Erasmus a debutat în 1987, iar astăzi, peste 180 000 de studenţi călătoresc anual peste hotare cu sprijinul acestui program. La mijlocul anului 2009, numărul total al persoanelor care au mers în străinătate ca studenţi prin programul Erasmus a ajuns la 2 milioane. Ce este mai puţin cunoscut, este că din 1997, peste 200 000 de profesori din instituţiile de învăţământ superior au participat, de asemenea, la programul Erasmus, pentru a preda în străinătate. Pe lângă aceste schimburi, instituţiile cooperează, de asemenea, în întreaga Europă, prin proiecte şi reţele finanţate de Erasmus.

        Celebrarea studentului Erasmus cu numărul 2 milioane a coincis cu conferinţa intitulată ”Erasmus – Calea de progres şi Cartea verde privind mobilitatea tinerilor” organizată de UE sub preşedinţia Suediei. Discuţiile se axează pe ameliorarea programului Erasmus şi pe mijloacele pentru a face ca deplasările în străinătate în scopuri educative să reprezinte regula, nu excepţia pentru toţi tinerii din Europa. Aceasta este tema care stă la baza Cărţii verzi privind mobilitatea tinerilor în scopuri educative, publicată de Comisia Europeană în iulie

2009. O consultare publică (care include un chestionar online) referitoare la acest subiect este deschisă până la 15 decembrie 2009.
Pagini Utile

  • Studentul cu numărul 2 milioane: 31 de studenţi din 31 de ţări povestesc despre experienţele lor în Erasmus

http://ec.europa.eu/education/erasmus/doc1805_en.htm

  • Cartea verde şi consultarea privind mobilitatea tinerilor în scopuri educative

http://ec.europa.eu/education/focus/focus363_en.htm

  • Pagina de internet a conferinţei

http://www.kongresslund.se/erasmus

  • Programul Erasmus

http://ec.europa.eu/education/erasmus

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...