RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Europenii consideră că politicile climatice sunt soluția pentru redresarea economică și crearea de locuri de muncă

Conform unui sondaj de opinie Eurobarometru special privind schimbările climatice, patru din cinci persoane din Uniunea Europeană recunosc faptul că economia și ocuparea forței de muncă pot fi impulsionate prin combaterea schimbărilor climatice și prin utilizarea mai eficientă a energiei. Această cifră este ușor mai ridicată decât cea din ultimul sondaj, realizat în 2011, când 78% dintre europeni aveau această părere. Mai multe state membre care au avut cel mai mult de suferit în timpul crizei economice și financiare se numără printre țările în care potențialul politicilor climatice și al eficienței energetice de a genera beneficii economice este recunoscut în cea mai mare măsură. În toate statele membre, cel puțin 65% dintre respondenți sunt de acord cu acest lucru.

De asemenea, sondajul1 a arătat că șapte din zece cetățeni sunt de acord că reducerea importurilor de combustibili fosili din afara UE ar putea aduce beneficii economice.
José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Nu trebuie să alegem între o politică economică eficace și protejarea climei: politicile climatice eficiente din punctul de vedere al costurilor sunt într-adevăr un indicator al unei politici economice eficace. Constat cu satisfacție că și cetățenii europeni gândesc așa. Acest sondaj trimite un semnal puternic liderilor UE să adopte politici climatice îndrăznețe, pentru o redresare economică durabilă. De asemenea, reprezintă o încurajare și pentru noi, cei din cadrul Comisiei, de a continua să promovăm politici climatice ambițioase în Europa.” Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, a afirmat: „Sondajul confirmă faptul că o majoritate clară a europenilor așteaptă ca politicienii care îi reprezintă să abordeze acum provocarea reprezentată de schimbările climatice. Cetățenii știu că problema schimbărilor climatice nu a dispărut în timp ce guvernele țărilor lor erau ocupate să gestioneze criza economică. Nu se pune problema să alegem între creștere și competitivitate, pe de o parte, și climă, pe de altă parte. Este absolut necesar să ne ocupăm de ambele chestiuni. Sper că liderii UE vor fi receptivi și vor acționa în consecință în cadrul Consiliului European care va avea loc luna aceasta, când vor discuta propunerile noastre pentru 2030 privind clima și energia.”

Principalele rezultate ale sondajului sunt următoarele:

  • 80 % dintre respondenți sunt de acord că economia și ocuparea forței de muncă pot fi impulsionate prin combaterea schimbărilor climatice și prin utilizarea mai eficientă a energiei, 31 % dintre respondenți fiind pe deplin de acord, iar 49 % tinzând să fie de acord cu această idee. Țările cu numărul cel mai mare de respondenți care au fost pe deplin de acord cu ideea sunt Spania (52 %), Suedia (50 %), Malta (44 %), Irlanda și Cipru (43 %) și Grecia (42 %). Cea mai mică cotă a respondenților care au fost pe deplin de acord sau care tindeau să fie de acord cu ideea respectivă a fost de 65 % și s-a înregistrat în Estonia.
  • Nouă din zece europeni consideră că schimbările climatice reprezintă o problemă gravă. Marea majoritate (69 %) consideră că acestea reprezintă o problemă „foarte gravă” și 21 % - o „problemă destul de gravă”. Doar 9 % dintre respondenți consideră că schimbările climatice nu reprezintă o problemă gravă. Pe o scară de la 1 (cea mai mică) la 10 (cea mai mare), gravitatea schimbărilor climatice a fost plasată la 7,3, rezultat comparabil cu cifrele din 2011 (7,4) și din 2009 (7,1).
  • Schimbările climatice sunt considerate o problemă foarte gravă cu care se confruntă lumea, după sărăcie și situația economică. În 2011, schimbările climatice s-au clasat pe locul al doilea, după sărăcie, foamete și lipsa apei, dar înaintea situației economice. Astăzi, jumătate (50 %) din cetățenii europeni consideră că schimbările climatice se numără printre cele patru cele mai grave probleme cu care ne confruntăm. Respondenții din Suedia (39 %), Danemarca (30 %) și Malta (30 %) au fost cei mai dispuși să considere schimbările climatice drept cea mai gravă problemă mondială actuală.
  • 70 % dintre europeni sunt de acord că reducerea importurilor de combustibili fosili ar putea aduce UE beneficii din punct de vedere economic, 26 % dintre respondenți fiind pe deplin de acord, iar 44 % tinzând să fie de acord cu acest lucru. Țările cu numărul cel mai mare de respondenți care au fost pe deplin de acord cu ideea sunt Spania (45%), Austria (40%), Cipru (38%), Irlanda (37%), Portugalia (34%) și Malta (34%).
  • Marea majoritate a europenilor sprijină acțiunile naționale în domeniul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile. 92 % din respondenți cred că este important ca guvernele lor să acorde asistență pentru îmbunătățirea eficienței energetice până în 2030, puțin peste jumătate (51 %) din respondenți afirmând că acest lucru este „foarte important”. În privința energiei din surse regenerabile, 90 % consideră că este important ca guvernele lor să stabilească obiective pentru a intensifica utilizarea surselor de energie regenerabilă până în 2030, 49 % din respondenți considerând că acest lucru este „foarte important”.
  • 50 % din europeni afirmă că au luat unele măsuri de combatere a schimbărilor climatice în ultimele șase luni, ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de 2011 (53 %). Cu toate acestea, atunci când li s-a prezentat o listă de acțiuni specifice pe care le-ar fi putut lua și fără a se specifica o anumită perioadă, proporția a crescut la 89 %, în creștere față de 85 % în 2011. Printre cele mai comune măsuri se numără reducerea și reciclarea deșeurilor (69 %) și încercarea de a reduce utilizarea articolelor de unică folosință (51 %).

Persoane de contact:

Pentru presă:

Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin mail e-mail

  • 1 : Eurobarometru special nr. 409: schimbările climatice. Sondaj efectuat în cele 28 de state membre, între 23 noiembrie și 2 decembrie 2013.

Pagini Utile

  1. Link către pagina Eurobarometru
  2. Pagina de Facebook dedicată politicilor climatice ale UE

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...