RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Directiva tutunului: Parlamentul susține îndepărtarea tinerilor de fumat

Propunerea legislativă de actualizare a Directivei UE privind tutunul, care are ca obiectiv ca produsele din tutun să fie mai puțin atractive pentru tineri, a fost aprobată de deputați miercuri. Această propunere legislativă, deja agreată cu miniștrii sănătății din UE, cere ca 65% din suprafața tuturor pachetelor să fie acoperită de imagini avertizante. Țigările electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun.

"Acesta este punctul culminant al unor ani de muncă împotriva unui lobby intens al industriei tutunului și a grupurilor lor de avangardă. Aceste noi măsuri sunt un pas mare înainte pentru controlul tutunului și vor contribui la prevenirea apariției unei noi generații de fumători. Știm că cei care încep să fumeze nu sunt adulții, ci copiii, majoritatea fiind mai mici de 18 ani", a spus raportorul Linda McAvan (S&D, UK).

Avertismentele de sănătate: două treimi din pachet, ambele fețe
Legislația actuală cere ca avertismentele de sănătate să acopere cel puțin 30% din fața pachetului și 40% din revers. Textul propus va crește această suprafață la 65%, pe fiecare parte și vor cere care aceste avertismente să fie vizuale - ceea ce nu se întâmplă în majoritatea statelor membre în momentul de față. Pachetele cu mai puțin de 20 de țigări - care sunt mai ieftine și de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise în puținele state unde mai sunt permise pe piață.

Abordare duală a țigărilor electronice
La propunerea deputaților, țigările electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, dacă sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. În acest caz, concentrația lor de nicotină nu trebuie să depășească 20mg/ml.
Țigările electronice cu cartuș care se poate reumple vor fi permise. Țigările electronice trebuie să fie protejate de copii și să aibă avertismente de sănătate. Restricțiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica și lor.

Aditivii enumerați, aromele interzise
Textul interzice aromele în țigări și în tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei "arome caracteristice". Mentolul va fi interzis din 2020. Aromele vor fi acceptate pentru pipe.
Unii aditivi în mod special dăunători sănătății vor fi interziși, iar autoritățile de reglementare au puteri noi de a cere industriei de tutun să efectueze alte studii privind o "listă de priorități" pentru aditivi care să fie elaborată printr-un act delegat. Aditivii esențiali pentru producerea țigărilor, cum este zahărul, vor fi autorizați.

700 000 decese pe an în UE
La doisprezece ani după intrarea în vigoare a directivei actuale, fumatul rămâne cauza principală, care ar putea fi prevenită, de decese în UE. Aproximativ 700 000 de ani mor din această cauză în fiecare an. De-a lungul anilor, măsurile luate pentru a descuraja fumatul au contribuit la reducerea procentului de fumători în UE 15 de la 40% în 2002 la 28% în 2012, în UE 27.

Ce urmează
Textul va fi adoptat de Consiliul de Miniștri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate să aplice prevederile privind produsele de tutun în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a directivei actualizate.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...