RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Eurobarometru: europenii sunt în mare măsură în favoarea orientărilor noii PAC

Peste trei sferturi (77%) dintre europeni consideră că politica agricolă comună (PAC) aduce beneficii tuturor cetățenilor UE. Peste 90% dintre aceștia sunt favorabili față de principalele orientări ale noii PAC, cum ar fi ajutoare mai echitabile și mai bine direcționate (92%) și stabilirea unei legături între sprijinul financiar acordat fermierilor și utilizarea de practici agricole benefice pentru mediu („ecologizare”, 91%). Acestea sunt concluziile principale ale sondajului Eurobarometru privind PAC publicat de Comisie.

Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, a declarat: „Aceste rezultate confirmă importanța pe care europenii o acordă sprijinirii agriculturii și zonelor rurale. Ele indică, de asemenea, că există o simbioză foarte bună între orientările PAC reformate și așteptările societății civile. Această legătură esențială și puternică dintre cetățeni și fermieri va fi consolidată grație noii PAC, care va face tangibile și va spori beneficiile societale, economice și de mediu pe care agricultura europeană le aduce societății europene în ansamblul său și fiecărui contribuabil european în viața sa de zi cu zi.”

Celelalte tendințe puse în evidență de sondaj sunt:

  1. Europenii acordă o importanță crescândă agriculturii: o consideră, alături de dezvoltarea zonelor rurale, o miză „foarte importantă” pentru viitor (53%, +7 puncte față de 2009). O majoritate absolută consideră de asemenea că este important să se asigure diversitatea sectoarelor agricole și a produselor alimentare în cadrul Uniunii Europene.
  2. Peste 80% dintre europeni susțin obiectivele-cheie ale PAC, fie că este vorba de garantarea aprovizionării cu produse alimentare, de dezvoltarea zonelor rurale într-un mod mai echilibrat sau de sprijinirea tinerilor fermieri.
  3. Acest sprijin este și mai consistent atunci când vine vorba de principalele orientări aduse de reformă: pentru 91% dintre aceștia (+4%), stabilirea unei legături între sprijinul financiar acordat fermierilor și respectarea practicilor agricole benefice pentru mediu („ecologizare”) este privită ca un lucru pozitiv, la fel ca și acordarea de sprijin fermierilor într-un mod mai echitabil și mai bine orientat - 92% (+4% față de 2009).
  4. O majoritate a cetățenilor UE sunt în favoarea sprijinului acordat fermierilor și sunt de acord cu proporția acestui sprijin în ansamblul bugetului UE. Valoarea sprijinului acordat fermierilor este considerată ca fiind adecvată de 45%, „prea mică” de 26% și „prea mare” de 13%.
  5. 91% dintre europeni sunt de opinia că este important să se sprijine exploatațiile agricole fragile atunci când se confruntă cu dificultăți climatice, sanitare sau economice, iar aproape unul din doi consideră acest principiu ca fiind „foarte important” (48%).
  6. 64% dintre europeni au auzit de sprijinul pe care UE îl acordă fermierilor în cadrul PAC, în timp ce, în ancheta precedentă din 2009, doar 41% dintre europeni declarau că au auzit de PAC în general1.
  7. Majoritatea europenilor (61%) sunt conștienți de faptul că veniturile agricole sunt mai scăzute decât cele din alte sectoare economice.
  8. În ceea ce privește informarea consumatorilor, ancheta arată că europenii sunt foarte atenți la calitatea produselor alimentare precum laptele și anumite tipuri de carne și că au așteptări importante în ceea ce privește trasabilitatea. Majoritatea europenilor (53%) sunt chiar dispuși să plătească puțin mai mult pentru ca pe etichete să apară informații cu privire la originea acestor produse.

Context
În urma reformei PAC, Comisia a ținut să cunoască din nou opinia cetățenilor UE cu privire la politica agricolă comună (PAC) și importanța pe care o acordă agriculturii din Uniunea Europeană. Ancheta a fost realizată în conformitate cu metodologia sondajelor Eurobarometru, între 23 noiembrie și 2 decembrie 2013, în cele 28 de state membre ale UE și a implicat 27 919 cetățeni proveniți din categorii sociale și demografice variate.

Persoane de contact:
Roger Waite (+32 2 296 14 04)
Fanny Dabertrand (+32 2 299 06 25)
Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

1 :Sondajul special Eurobarometru 336: QB3. Ați auzit sau ați citit ceva despre „PAC”, politica agricolă comună și de dezvoltare rurală a Uniunii Europene?

Pagini Utile

  1. Raportul complet
  2. Rezultatele pentru România
  3. Pagina de internet Eurobarometru

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...