RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

"Ce înseamnă pentru tine o Uniune Europeană extinsă?" UE îi implică pe tineri prin intermediul unui concurs de redactare despre extinderea UE

Comisia Europeană a lansat un concurs de redactare intitulat "Ce înseamnă pentru tine o Uniune Europeană extinsă?", adresat tinerilor din UE precum și celor din țările care fac obiectul procesului de extindere. Câștigătorii vor fi premiați cu o vizită de două zile la Bruxelles și cu un e-reader.

Anul 2014 marchează împlinirea a 10 ani de la cea mai mare rundă de extindere a UE, care a marcat aderarea a zece state. În prezent, perspectiva aderării la UE este deschisă pentru Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Kosovo*, Muntenegru, Serbia și Turcia.
În acest context, concursul le va permite tinerilor (cu vârsta între 15 și 25 de ani) să-și împărtășească opiniile cu privire la următoarele întrebări:

  1. Ce poate învăța Uniunea Europeană de azi, cu 28 de state membre,  din trecutul ei, pentru a-și îmbunătăți viitorul?
  2. Ce înseamnă pentru tine o Uniune Europeană extinsă?

Participanții sunt invitați să scrie un articol (max. 700 de cuvinte) sau cel mult trei postări de blog (max. 700 de cuvinte în total). Concursul va fi deschis până pe 11 mai 2014.
Juriile naționale vor alege un candidat din fiecare grupă de vârstă (15-18 ani și 19-25 de ani) care va fi evaluat ulterior de către un juriu internațional. Celei mai bune lucrări din fiecare  categorie îi va fi acordat premiul cel mare.

Persoană de contact: 
Rachel Harding, Media Consulta International Holding AG 
r.harding@media-consulta.com, +49 (0) 30 65 000 476
Pentru întrebări referitoare la extinderea Uniunii Europene: 
Peter Stano, Peter.Stano@ec.europa.eu, +32 2 295 74 84 
Anca Păduraru, Anca.Paduraru@ec.europa.eu, +32 2 296 64 30

*Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999 și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo.

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...