RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Fonduri regionale în valoare de 47 milioane de euro alocate unui proiect de transport ce leagă Craiova de podul Calafat-Vidin

Comisia Europeană a aprobat alocarea sumei de 47 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere ce leagă Craiova de Calafat, în partea de sud-vest a României. Drumul național DN56, care face parte din Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), este singura conexiune dintre Craiova și podul Calafat-Vidin, ce leagă regiunile învecinate din Bulgaria și România.

Podul Calafat-Vidin, denumit și „Podul Noua Europă”, este de o importanță strategică pentru UE, el reprezentând o legătură vitală din ruta prioritară ce pornește din Europa de nord, traversează Europa centrală, România și Bulgaria, pentru a ajunge în Grecia. Pentru construirea podului, investițiile UE s-au ridicat la 106 milioane de euro, acesta fiind cel de al doilea pod care leagă România de Bulgaria în intervalul de 630 km de graniță dintre cele două țări. Rețeaua rutieră modernizată dintre Craiova și Calafat va îmbunătăți accesul la pod și va stimula creșterea economică și competitivitatea în regiune.

În urma aprobării, comisarul pentru politica regională Johannes Hahn a declarat:„Îmbunătățirea conexiunii cu podul Calafat-Vidin în partea română va crea oportunități importante de dezvoltare a afacerilor, cercetării, comunităților locale și serviciilor publice, atât în regiunea de frontieră română, cât și în cea bulgară. Modernizarea căii de transport va reduce semnificativ durata călătoriei atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri, stimulând dezvoltarea economică a României și Bulgariei.”

Proiectul „Reabilitarea drumului național DN56 Craiova-Calafat” are ca scop modernizarea unei porțiuni de 80 km din acest drum care leagă orașele Craiova și Calafat. Investiția se încadrează în axa prioritară 2 „Convergență” a Programului Operațional Sectorial de Transport al României. Uniunea Europeană va finanța proiectul, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, suma alocată fiind de 47 milioane de euro dintr-o investiție totală de 55,4 milioane de euro. În faza de implementare a proiectului, se preconizează că vor fi create 270 de locuri de muncă.

Context
Proiectul este considerat un „proiect major”, investiția totală (inclusiv TVA) ridicându-se la peste 50 milioane de euro. Proiectul face astfel obiectul unei decizii speciale a Comisiei Europene, în condițiile în care alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel național sau regional.
României i-au fost alocate fonduri în valoare de aproximativ 19,7 miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune în perioada 2007-2013.

Persoane de contact:
Shirin Wheeler (+32 2 296 65 65) - (mobil: +32 460766565)
Annemarie Huber (+32 2 299 33 10) - (mobil: +32 460 793 310)
Persoană de contact în cadrul autorității de management:
Marcel Bolos, marcel.bolos@mt.ro

Pagini Utile

  1. Proiecte majore finanțate de UE
  2. Politica de coeziune a UE în România 
  3. Podul Noua Europă
  4. Twitter - @EU_Regional@JHahnEU

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...