RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia propune reforme în domeniul inovării pentru a sprijini redresarea economică

Comisia Europeană a subliniat importanța investițiilor și a reformelor în domeniul cercetării și inovării (C&I) pentru redresarea economică a Uniunii Europene. S-au prezentat propuneri destinate a ajuta statele membre ale UE să optimizeze impactul propriilor bugete, într-un moment în care multe țări continuă să se confrunte cu constrângeri pe partea de cheltuieli. Sporirea investițiilor în C&I este un factor de creștere recunoscut; pe de altă parte, mărirea eficienței și a calității cheltuielilor publice alocate C&I este și ea esențială pentru a permite Europei să mențină sau să câștige o poziție de lider într-o serie de domenii ale cunoașterii și ale tehnologiilor-cheie. Comisia s-a angajat să susțină statele membre în efortul lor de a aplica, după caz, cele mai adecvate reforme în domeniul C&I, prin oferirea de sprijin politic, date de prim rang, exemple de bune practici etc.

Olli Rehn, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru afaceri economice și monetare și moneda euro, a declarat: „Redresarea economică europeană este tot mai accelerată, în timp ce ritmul consolidării fiscale încetinește, în conformitate cu cadrul fiscal consolidat al UE. Cu toate acestea, constrângerile bugetare vor continua să se facă simțite. Iată de ce, acum mai mult ca oricând, este important ca statele membre să-și orienteze resursele în mod inteligent. Bugetul UE contribuie la promovarea unor investiții în cercetare și inovare favorabile creșterii, iar ideile prezentate astăzi urmăresc să optimizeze impactul fiecărui euro cheltuit.”

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat:„Promovarea inovării este larg recunoscută ca fiind cheia competitivității și a unei calități mai bune a vieții, mai ales în Europa, unde nu putem concura pe partea de costuri. Acesta este un semnal de alarmă pentru guvernele și întreprinderile din întreaga Uniune. Fie luăm acum măsurile ce se impun, fie vom plăti scump în anii ce vin.”

Comunicarea pune accentul pe trei domenii-cheie ale reformei:

  1. îmbunătățirea calității proceselor de elaborare a strategiilor și politicilor, reunind activitățile de cercetare și inovare, cu sprijinul oferit de un buget multianual stabil care să concentreze strategic resursele;
  2. îmbunătățirea calității programelor de C&I, de exemplu prin reducerea sarcinilor administrative și printr-o alocare mai competitivă a fondurilor;
  3. îmbunătățirea calității instituțiilor publice care desfășoară activități de cercetare și inovare, de exemplu cu ajutorul unor noi parteneriate cu industria.

Comisia a cerut totodată statelor membre să acorde prioritate C&I, acum că autoritățile publice redobândesc marjele pentru investiții promotoare de creștere economică. Cu cheltuieli de C&I în sectoarele public și privat ridicându-se în prezent la puțin peste 2 % din PIB, UE rămâne mult în urma unor concurenți internaționali precum Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud, China aflându-se și ea pe punctul de a depăși Uniunea (a se vedea graficul). Creșterea la 3% din PIB a cheltuielilor din domeniul C&I rămâne deci un obiectiv-cheie al UE, însă comunicarea de astăzi demonstrează că, pentru a spori impactul economic al investițiilor, este esențial să se amelioreze și calitatea cheltuielilor publice în domeniu. Comunicarea subliniază totodată necesitatea creării unor condiții-cadru adecvate la nivelul UE, care să încurajeze o inovare sporită din partea companiilor europene.

Intensitatea C&D publice și private în 2012, în UE și unele țări terțe

Context
Inovarea este esențială pentru creșterea economică și competitivitatea întreprinderilor, ea reprezentând un element central al strategiei Europa 2020. Propunerile vin în continuarea propunerilor prezentate în Recomandările pe țări din 2014, în care unele state membre au primit recomandarea de a-și reforma politica de cercetare și inovare. De asemenea, Comisia a publicat un raport privind situația „Uniunii inovării”, în care prezintă progresele realizate în privința celor 34 de angajamente asumate și subliniază necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare.
Bugetul UE pentru 2014-2020 marchează o tranziție decisivă în direcția C&I și a altor elemente de consolidare a creșterii economice, cu o creștere de 30%, în termeni reali, a bugetului pentru Orizont 2020 - noul program al UE pentru cercetare și inovare. De asemenea, este prevăzută investirea unei sume suplimentare de 83 de miliarde EUR în C&I și în IMM-uri prin noile fonduri europene structurale și de investiții.

Persoane de contact:
Simon O'Connor (+32 2 296 73 59)
Vandna Kalia (+32 2 299 58 24)
Michael Jennings (+32 2 296 33 88) Twitter: @ECSpokesScience
Monika Wcislo (+32 2 295 56 04)

Pagini Utile

  1. O Uniune a inovării
  2. Orizont 2020
  3. MEMO/14/405

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...