RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia propune capturile totale admisibile pentru 2010

        Comisia Europeană a propus în data de 16 octombrie noile niveluri pentru capturile totale admisibile (TAC) şi efortul de pescuit din stocurile de peşte disponibile navelor de pescuit comunitare în special în Atlantic şi în Marea Nordului. Propunerea are la bază avize ştiinţifice cu privire la cantităţile de peşte care pot fi pescuite în mod sustenabil. Comisia a discutat, de asemenea, cu statele membre şi cu reprezentanţi din sectorul pescuitului despre metodele de lucru şi, la sugestia acestora, a limitat în multe cazuri reducerile la cel mult 15% în raport cu anul trecut.

        Starea mai multor stocuri de peşte din apele europene s-a îmbunătăţit comparativ cu 2005, dar evoluţia a fost lentă. Dacă, în 2005, se depăşea cota de pescuit la 32 dintr-un total de 34 de stocuri evaluate, anul acesta s-au înregistrat depăşiri doar la 30 din 35 (a se vedea figura 1).Totodată, numărul sectoarelor de pescuit pentru care oamenii de ştiinţă recomandă închiderea a scăzut de la 24 la 17 (a se vedea figura 2).Despre circa 57 de stocuri nu se ştie în ce stare sunt, deoarece navele de pescuit dau prea puţine date sau fiindcă monitorizarea este insuficientă. Progresele în direcţia aducerii tuturor stocurilor europene de peşte la niveluri sustenabile au fost totuşi lente. Flotele nu au putut să se adapteze suficient de repede la recomandările ştiinţifice. În plus, în unele cazuri, valorile TAC au fost fixate, din păcate, peste nivelul sustenabil în ultimii ani.

        Comentând pe marginea propunerii, comisarul pentru pescuit Joe Borg a declarat:„Am muncit mult ca să ajungem la nişte propuneri solide, realizabile şi rezonabile. Ne-am consultat cu reprezentanţi din industria pescuitului şi am aflat care sunt problemele lor. Ştiu că mulţi profesionişti din sectorul pescuitului doresc o exploatare sustenabilă a stocurilor. Este în avantajul industriei pescuitului şi al societăţii în ansamblu."

        Propunerea din acest an este mult mai scurtă decât în anii anteriori, deoarece măsurile tehnice temporare, cum ar fi perioadele de prohibiţie, dimensiunea ochiurilor de năvod şi reducerea capturilor aruncate înapoi în mare, fac obiectul unui pachet separat de propuneri. De acum înainte, propunerile privind „posibilităţile de pescuit” nu vor conţine decât TAC, cote, niveluri de efort, precum şi măsuri foarte strâns legate de utilizarea cotelor şi a efortului.

Conservarea codului

        Comisia continuă să fie foarte preocupată de conservarea codului. În ceea ce priveşte codul din Marea Nordului, din estul Canalului Mânecii şi din Skagerrak, în ciuda încercărilor întreprinse din 2002 pentru ameliorarea conservării, situaţia s-a înrăutăţit în 2008, când proporţia de peşte capturat din stocuri a fost cea mai mare  înregistrată anual din 1999. Mai grav, din 2005 încoace, nu mai sunt destui peşti maturi cu icre, iar puietul care asigură înnoirea stocului este insuficient (a se vedea figura 3).

        Închiderile în timp real şi mecanismele de evitare a capturilor accidentale de cod nu au reuşit să protejeze stocul de ajuns şi au influenţat prea puţin practicile de pescuit. Pentru o îmbunătăţire a situaţiei va fi nevoie să se accelereze şi mai mult eforturile de conservare şi să se pună în aplicare planul pentru cod adoptat toamna trecută. Se va reduce astfel efortul de pescuit şi deci presiunea asupra stocului de cod va fi mai mică. Nivelul TAC va fi adaptat în fiecare zonă în funcţie de cantităţile de cod rămase în mare.

Niveluri TAC mai mari la câteva specii

        Ca un aspect mai pozitiv, la câteva stocuri pentru care există planuri de gestionare pe termen lung, abordarea mai bună şi de perspectivă mai îndelungată începe să dea roade. La limba-de-mare din Marea Nordului s-a putut ridica încă puţin nivelul TAC după creşterea de 7% acordată anul trecut. O majorare de 2% a putut fi acordată şi la limba-de-mare din Golful Biscaya, alt stoc aflat sub incidenţa unui plan pe termen lung. Pentru heringul din apele la vest de Scoţia, planul propune o creştere de 12%.

Reduceri TAC pentru ameliorarea sustenabilităţii la multe stocuri

        În acelaşi timp, Comisia propune multe reduceri de capturi pentru ocrotirea speciilor celor mai vulnerabile şi pentru aducerea pescuitului la niveluri sustenabile:

-       Aşa cum s-a convenit anul trecut, nivelul TAC la rechinul de Marea Neagră (câinele-de-mare cu spini) a fost redus cu 90%, putând fi folosit numai pentru capturi accidentale.
-       Reduceri importante ale cotelor TAC s-au dovedit necesare şi la eglefin, în apele la vest de Scoţia, la limba-de-mare, în estul Canalului Mânecii şi la langustină, în apele din zona Irlandei.
-       S-au propus reduceri de 25% pentru anumite stocuri vulnerabile: peştele-undiţar, merlanul din Marea Irlandei şi din apele la vest de Scoţia, mihalţul-de-mare albastru, limba-de-mare din Marea Irlandei şi heringul din apele la nord şi vest de litoralul irlandez.
-       La alte 50 de stocuri, s-au propus diminuări de maximum 15%.

        Aceste reduceri corespund avizelor ştiinţifice, dar au fost moderate pentru a atenua dificultăţile pe termen scurt cu care se confruntă pescuitul. Problema este că, dacă dispare peştele, dispar şi pescarii. Prin urmare, aceste măsuri - oricât ar fi de greu de digerat – sunt totuşi necesare dacă vrem să aducem stocurile la niveluri sustenabile.

        Anul acesta, propunerea nu cuprinde cifre pentru stocurile gestionate în comun cu Norvegia, Islanda, Rusia, Insulele Feroe sau cu alte ţări terţe, deoarece părţile nu au căzut încă de acord asupra acestor resurse.

        Comisia continuă să susţină reducerea cantităţilor de peşte aruncate înapoi în mare, dar pescarii au şi ei rolul lor şi trebuie să acţioneze responsabil, întorcându-se în port când îşi epuizează cotele, folosind echipamente de pescuit selective şi ocolind bancurile de puiet. Comisia a început să elaboreze propuneri în acest sens.

        Pe baza propunerii care li se prezintă, miniştrii pescuitului din statele membre vor stabili nivelurile TAC pentru 2010 cu ocazia reuniunii lor din 14-15 decembrie.

Informaţii suplimentare
http://ec.europa.eu/fisheries/press_corner/press_releases/2009/com09_54_en.htm
-       harta zonelor de pescuit ICES
-       tabel indicând actualele niveluri TAC şi propunerile Comisiei pentru 2010
-       grafice
-       Figura 1 :Tendinţa depăşirii cotelor de pescuit la un număr de stocuri
-       Figura 2 :Numărul stocurilor la care oamenii de ştiinţă recomandă oprirea pescuitului
-       Figura 3 :Codul din Marea Nordului, estul Canalului Mânecii şi Skagerrak
A se vedea şi MEMO/09/458

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...