RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia Europeană va aborda practicile neloiale din lanțul de aprovizionare cu alimente

Comisia Europeană a adoptat o comunicare prin care încurajează statele membre să identifice modalități de ameliorare a protecției acordate micilor producători de alimente și comercianți cu amănuntul împotriva practicilor neloiale ale partenerilor comerciali ai acestora, care uneori sunt mult mai puternici. Înainte ca un produs alimentar să ajungă la consumator, mai mulți operatori de piață diferiți (producători, unități de prelucrare, comercianți cu amănuntul etc.) din lanțul de aprovizionare adaugă valoare și calitate la acest produs. Ca urmare a unor evoluții precum o mai mare concentrare a pieței, în relațiile dintre operatorii din lanțul de aprovizionare există niveluri foarte diferite ale puterii de negociere. În cadrul relațiilor comerciale, diferențele în puterea de negociere reprezintă un element obișnuit și legitim, însă în unele cazuri, aceste dezechilibre pot duce la practici comerciale neloiale.

Michel Barnier, vicepreședinte al Comisiei și comisar pentru piața internă și servicii, a declarat:„În calitate de consumatori, putem cu toții să facem cumpărăturile la comercianții cu amănuntul locali, însă lanțul de aprovizionare cu alimente se situează, în mod clar, la nivelul pieței unice europene. Este necesar să existe condiții de concurență echitabile între, pe de o parte, furnizorii și comercianții cu amănuntul de produse alimentare care au statutul de IMM-uri și, pe de altă parte, marii producători și supermarketurile multinaționale. Practicile comerciale neloiale pun în pericol acest lucru. Sectorul a depus deja eforturi importante și valoroase pentru a aborda comportamentele neloiale și ar trebui să continue această practică. Statele membre ar trebui să se asigure că dispun de cadre de reglementare eficace și coerente pentru a valorifica și a completa inițiativele de autoreglementare.”

Printre practicile comerciale neloiale se numără:

  1. evitarea sau refuzul de a consemna în scris condiții comerciale esențiale;
  2. modificarea unilaterală cu efect retroactiv a costului sau a prețului produselor sau serviciilor;
  3. transferarea către o parte contractantă a unui risc nejustificat sau disproporționat;
  4. interferarea în mod intenționat în programul de livrare sau recepție cu scopul de a obține avantaje nejustificate sau
  5. rezilierea unilaterală a unei relații comerciale fără preaviz sau într-un termen nejustificat de scurt sau fără a indica un motiv obiectiv justificat.

Lanțul de aprovizionare cu alimente nu este esențial numai pentru viața de zi cu zi a consumatorilor și pentru bunăstarea acestora, ci este, de asemenea, important pentru ansamblul economiei, în acest sector lucrând peste 47 de milioane de persoane în UE, multe în cadrul IMM-urilor, ponderea în valoarea adăugată brută a UE fiind de aproximativ 7%. În UE, dimensiunea totală a pieței comerțului cu amănuntul de produse alimentare conexe este estimată la 1,05 bilioane de euro. Lanțul de aprovizionare cu alimente are o dimensiune internațională semnificativă și o importanță specială în cadrul pieței unice a UE. Comerțul transfrontalier dintre statele membre ale UE reprezintă aproximativ 20% din totalul producției de alimente din UE. Estimările sugerează că cel puțin 70% din totalul exporturilor anuale de produse agricole din țările UE ajung în alte state membre ale UE.

Principalele elemente
Comunicarea privind practicile comerciale neloiale indică o serie de priorități evocate de părțile interesate pentru a favoriza un cadru eficace la nivelul UE împotriva unor astfel de practici. Aceasta nu propune măsuri de reglementare la nivelul UE, însă încurajează statele membre să se asigure că dispun de măsuri adecvate împotriva practicilor comerciale neloiale, ținând seama de circumstanțele lor naționale. Propunerile formulate în comunicare se bazează pe trei elemente principale.

1. Susținerea Inițiativei privind lanțul de aprovizionare voluntare: codurile de conduită voluntare reprezintă o piatră de temelie importantă a relațiilor comerciale echitabile și durabile. De aceea, comunicarea îi încurajează pe operatorii din lanțul de aprovizionare cu alimente să participe la actuala Inițiativă privind lanțul de aprovizionare, lansată în septembrie 2013, și la platformele sale naționale. De asemenea, în comunicare, grupul de guvernanță al inițiativei este invitat să maximizeze participarea IMM-urilor care sunt principalele beneficiare ale inițiativei.
2. Standarde la nivelul UE pentru principiile de bună practică: statele membre care abordează deja practicile comerciale neloiale la nivel național au ales modalități diferite în acest sens. Pe de altă parte, unele state membre nu au întreprins încă niciun fel de acțiuni specifice de combatere a practicilor comerciale neloiale. Pentru a aborda practicile comerciale neloiale în mod eficace pe întreg teritoriul UE și în special la nivel transfrontalier, ar fi benefică o înțelegere comună a normelor privind practicile comerciale neloiale. Comunicarea sugerează că principiile Inițiativei privind lanțul de aprovizionare ar putea constitui baza unei astfel de înțelegeri comune de reglementare.
3. Asigurarea punerii eficace în aplicare la nivel național: în cazul în care partea mai vulnerabilă dintr-o relație comercială depinde din punct de vedere economic de contrapartida sa, mai puternică, adesea partea mai vulnerabilă ar putea să renunțe să se apere în instanță sau prin mecanismele voluntare de soluționare împotriva practicilor comerciale neloiale, de teamă să nu compromită relația sa comercială sau să o piardă. În vederea instituirii unui factor credibil de descurajare a folosirii practicilor comerciale neloiale, comunicarea propune standarde minime de asigurare a punerii în aplicare la nivelul UE.

Context
Planul european de acțiune în domeniul comerțului cu amănuntul din ianuarie 2013 (IP/13/78) a subliniat importanța promovării relațiilor comerciale durabile prin abordarea practicilor comerciale neloiale. Cartea verde a Comisiei privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare între întreprinderi cu produse alimentare și nealimentare în Europa, publicată împreună cu planul de acțiune, a inițiat o dezbatere amplă și a generat răspunsuri de la o mare varietate de părți interesate. Comunicarea de astăzi continuă această activitate.

Practicile comerciale neloiale pot avea efecte dăunătoare, în special asupra IMM-urilor din lanțul de aprovizionare cu alimente. Acestea pot afecta capacitatea IMM-urilor de a supraviețui pe piață, de a face noi investiții financiare în produse și tehnologii și de a-și dezvolta activitățile transfrontaliere în cadrul pieței unice. De asemenea, ar putea exista unele efecte negative indirecte în lanțul de aprovizionare pentru IMM-uri. De exemplu, un IMM ar putea să renunțe la crearea unei relații comerciale, de teamă că i s-ar putea impune practici comerciale neloiale. Practicile comerciale neloiale aplicate în cadrul UE ar putea avea efecte directe sau indirecte asupra producătorilor și întreprinderilor din afara UE, inclusiv din țările în curs de dezvoltare.

O serie de state membre au recunoscut potențialul negativ al practicilor comerciale neloiale și au lansat inițiative de reglementare în vederea combaterii acestora sau intenționează să facă acest lucru, ceea ce a condus la divergențe de reglementare la nivelul UE. Cu ocazia Forumului pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, organizat de Comisie, operatorii de piață au recunoscut că practicile comerciale neloiale reprezintă o problemă și au elaborat un set de bune principii pentru relațiile verticale și un cadru de autoreglementare în vederea punerii în aplicare a acestor principii, și anume Inițiativa privind lanțul de aprovizionare.

Persoane de contact:
Chantal Hughes (+32 2 296 44 50)
Audrey Augier (+32 2 297 16 07)
Carmel Dunne (+32 2 299 88 94)
Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

Pagini Utile

  1.  MEMO/14/485
  2. http://ec.europa.eu/internal_market/retail/index_en.htm
  3. http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/food/competitiveness/forum_food/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...