RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

A venit timpul înscrierilor la concursul școlar de traducere al Uniunii Europene

În perioada 1 septembrie – 20 octombrie, liceele își pot înscrie elevii la concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de „Juvenes Translatores”, la adresa de internet ec.europa.eu/translatores. Formularul online este disponibil în toate limbile oficiale ale UE.

Concursul, aflat la a 8-a ediție, va avea loc în data de 27 noiembrie, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorți. Ediția 2014 este deschisă elevilor născuți în 1997, indiferent de naționalitate, și participării a peste 751 de licee. Elevii (fiecare școală poate înscrie între 2 și 5 elevi) vor traduce un text de o pagină în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Anul acesta, textele care urmează a fi traduse vor avea ca temă identitatea europeană. Acestea vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară. În aprilie 2015, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.

Câștigătoarea din România a ediției 2013 a fost Andreea Florina Săndiță, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Radu Greceanu din Slatina, județul Olt. Andreea a tradus un text din limba engleză în limba română și nu va uita niciodată această experiență extraordinară. Ce a însemnat pentru ea acest concurs? Vă invităm să citiți interviul acordat de Andreea Reprezentanței Comisiei Europene în România, publicat în numărul 46 al Buletinului de Europa.

Persoană de contact
Liliana Comănescu: +4021.203.54.85

Pagini Utile

  1. Pagina de internet a concursului
  2. Pagina de Facebook a concursului
  3. Pagina de Twitter a concursului
  4. Pagina de internet a DG Traduceri
  5. Pagina de internet a comisarului european Androulla Vassiliou
  6. Contul de Twitter al comisarului european Androulla Vassiliou

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...