RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

60% dintre comenzile de cumpărare transfrontalieră prin internet sunt refuzate, constată un nou studiu UE

        Conform unui nou raport publicat în data de 22 octombrie de Comisia Europeană cu privire la comerţul electronic transfrontalier, există mari probleme în ceea ce priveşte refuzurile comenzilor consumatorilor UE care încearcă să cumpere prin internet bunuri din alte state membre.La cererea Comisiei s-a efectuat un exerciţiu independent de amploare de cumpărare anonimă, prin care cumpărători din UE au încercat să achiziţioneze articole dintr-o listă care cuprindea 100 de produse populare – de exemplu, aparate foto, CD-uri, cărţi, îmbrăcăminte – de la un vânzător din afara ţării.S-au efectuat aproximativ 11 000 de comenzi.În urma studiului s-a constatat că 60% dintre tranzacţiile transfrontaliere nu au putut fi finalizate de către consumatori deoarece comerciantul nu a expediat produsul în ţara lor sau nu a dispus de mijloace adecvate plăţilor transfrontaliere.Letonia, Belgia, România şi Bulgaria sunt ţările unde consumatorii au cele mai mici şanse să facă cumpărături transfrontaliere (clasamentul cuprinzând toate cele 27 de ţări ale UE se poate consulta în MEMO/09/475).Însă, în toate ţările exceptând două dintre ele, probabilitatea de a finaliza o cumpărare transfrontalieră este mai mică de 50%. Beneficiile de care nu se mai bucură cetăţenii sunt, de asemenea, foarte evidente. În mai mult de jumătate dintre statele membre, 50% sau mai mult dintre produse ar putea fi cumpărate la un preţ mai mic cu 10% (costuri de transport incluse) de pe un site internet din altă ţară, iar 50% dintre produsele căutate nu au putut fi găsite pe siteurile naţionale, fiind oferite doar de un comerciant din alt stat membru. Comunicarea prezintă o serie de măsuri de implementat pentru a reduce complexitatea reglementărilor în domeniu, care descurajează societăţile comerciale să deservească consumatori din alte state membre. În plus, şi pentru a stimula încrederea în comerţul online, problemele privind colectarea datelor cu caracter comercial şi utilizarea lor pentru a determina profilul consumatorilor şi pentru a le adresa oferte specifice vor fi analizate în cadrul unui forum la care vor lua parte părţile implicate.

        Comisarul Kuneva a declarat: „Rezultatele acestui studiu sunt foarte izbitoare. Deţinem de acum informaţii şi cifre concrete care indică gradul în care piaţa europeană unică este nefuncţională pentru consumatorii care apelează la comerţul online cu amănuntul. Oferte mai bune şi o mai mare gamă de produse destinate consumatorilor, existente pe vasta noastră piaţă europeană, se află la doar un clic de mouse depărtare. Dar, în realitate, cumpărătorii care apelează la comerţul online sunt încă în mare măsură limitaţi la frontierele naţionale. Consumatorii europeni sunt împiedicaţi să dispună de oferte mai bune şi să-şi valorifice mai bine banii. Ei merită mai mult. Trebuie să simplificăm hăţişul legislativ care împiedică comercianţii online să-şi ofere bunurile în alte ţări”.

        „Instituirea unei pieţe digitale unice este o prioritate de vârf a Europei”, a afirmat Viviane Reding, comisar UE pentru societatea informaţională şi mass-media. „Nu vom dispune de o economie digitală reală până când nu eliminăm toate barierele din calea comerţului online, inclusiv cele din calea consumatorilor finali. Acest aspect trebuie să fie în capul listei tuturor iniţiativelor de politici de relansare a proiectului pieţei unice.”

Piaţa comerţului electronic

        S-a estimat că piaţa europeană a comerţului electronic a valorat, în 2006, 106 miliarde EUR. Comerţul prin internet este modalitatea de vânzare cu amănuntul care creşte cel mai rapid. În 2008, 51% dintre vânzătorii cu amănuntul au vândut bunuri online.
Dar diferenţa dintre comerţul electronic naţional şi cel transfrontalier este în creştere, ca rezultat al barierelor din calea comerţului online. În timp ce procentul de consumatori UE care au cumpărat online a crescut de la 27% la 33% în doi ani (2006–08), procentul celor care au cumpărat online din alt stat membru, orice tip de produs, a stagnat (6% faţă de 7%). În plus, doar 21% dintre comercianţi vând în momentul de faţă în afara graniţelor.

        Totuşi, este evident că potenţialul este prezent. O treime dintre consumatorii UE afirmă că ar lua în considerare posibilitatea de a cumpăra online dintr-o altă ţară UE dacă produsul ar fi mai ieftin sau superior calitativ, iar o treime sunt dispuşi să folosească o altă limbă cu ocazia cumpărării. 59% dintre vânzătorii cu amănuntul sunt pregătiţi sa ofere servicii comerciale în mai multe limbi.

Cumpărarea anonimă: constatări

        La cererea Comisiei Europene a fost efectuat un test online pentru a verifica existenţa oportunităţilor de care dispun cumpărătorii care fac achiziţii online din alte ţări ale UE, precum şi a barierelor pe care le întâlnesc aceştia, parcurgându-se etapele procesului de cumpărare. Persoane însărcinate cu testarea din toate ţările UE au căutat 100 de produse populare (de la CD-uri, la computere, aparate foto digitale şi maşini de spălat) pe internet, consemnând ce economii se pot realiza prin cumpărare transfrontalieră online şi cât de dificilă este cumpărarea online dintr-o altă ţară UE. În total, s-au efectuat aproximativ 11 000 de tranzacţii de testare.Principalele constatări sunt:

  • Consumatorii pot face economii substanţiale.În 13 ţări din 27 şi pentru cel puţin jumătate din totalul produselor căutate, consumatorii au putut să găsească o ofertă într-o altă ţară UE care a fost cu cel puţin 10% mai ieftină decât cea mai bună ofertă autohtonă (toate costurile, inclusiv livrarea în ţara de provenienţă a consumatorului, au fost incluse).
  • Accesul la produse care nu sunt disponibile pe piaţa autohtonă.Cumpărătorii din 13 ţări UE nu au putut găsi online oferte autohtone pentru cel puţin 50% dintre produsele căutate, dar le-au găsit într-o altă ţară UE.
  • Cele mai multe comenzi eşuează.În medie, 61% dintre comenzile plasate online într-o altă ţară UE au eşuat, în principal deoarece comerciantul a refuzat să livreze în ţara de rezidenţă a consumatorului sau nu dispunea de mijloace de plată adecvate plăţilor transfrontaliere.

Barierele din calea comerţului electronic

        Comunicarea publicată azi prezintă o strategie de eliminare a barierelor din calea comerţului online transfrontalier.Câteva dintre domeniile de acţiune prioritare sunt:

  • Crearea unui set unic şi simplu de drepturi pentru consumatorii UE.Propunerea de Directivă privind drepturile consumatorilor are ca obiectiv înlocuirea actualului mozaic legislativ, generator de confuzii, cu un simplu set de drepturi, valabil în întreaga UE, care să ofere consumatorilor protecţie egală şi, în acelaşi timp, să reducă costurile legate de conformitate care sunt suportate de vânzătorii cu amănuntul, oferindu-le claritate juridică.
  • Impulsionarea activităţilor de asigurare a respectării transfrontaliere a legislaţiei.Acţiunile coordonate ale instituţiilor UE în vederea asigurării respectării legislaţiei privind consumatorii (de exemplu „verificări amănunţite pe internet”) ar trebui să continue, pentru a elimina practicile ilegale şi pentru a creşte încrederea consumatorilor în cumpărarea transfrontalieră.
  • Simplificarea normelor transfrontaliere pentru vânzătorii cu amănuntul, de exemplu, cu privire la TVA, la taxele de reciclare şi la impozitele pe drepturi de reproducere.În momentul de faţă, unii vânzători cu amănuntul trebuie să trateze cu mai multe autorităţi fiscale, să se supună diverselor norme naţionale de reciclare a deşeurilor electronice şi pot ajunge în situaţia de a plăti impozite pe dreptul de reproducere în câteva ţări pentru aceleaşi bunuri.Propunerile Comisiei se adresează primelor două probleme.Cu privire la impozite, trebuie găsite rapid soluţii practice.

Informaţii suplimentare în: MEMO/09/475

Pagini Utile
  • Textul integral al comunicării

http://ec.europa.eu/consumers/strategy/facts_en.htm#E-commerce

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...