RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen și comisarul pentru politici regionale Corina Crețu la București

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, vor efectua luni, 15 decembrie, o vizită oficială în România.

Vicepreședintele Katainen și comisarul Crețu vor avea o serie de întâlniri la nivel înalt cu oficiali români și vor participa, la Banca Națională a României, la conferința "Un impuls pentru investiții în Europa", precum și la o dezbatere cu studenții Academiei de Studii Economice. De asemenea, cei doi oficiali europeni vor deschide "Gala Fondurilor Structurale", eveniment în cadrul căruia vor fi premiate  proiectele de succes finanțate cu fonduri europene în exercițiul bugetar 2007 - 2013.
România este primul stat membru al Uniunii Europene pe care vicepreședintele Katainen îl vizitează pentru a prezenta planul de investiții în valoare de 315 miliarde de euro anunțat de președintele Juncker la finalul lunii noiembrie.

Agenda vizitei vicepreședintelui Comisiei Europene Jyrki Katainen și a comisarului Corina Crețu la București (15 decembrie 2014), vezi pagina umrătoare

Persoană de contact
Mihai Roşioru, ofiţer de presă, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, tel.: (+40) 21 203 54 86, e-mail: mihai.rosioru@ec.europa.eu.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...