RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

România primeşte 1,53 miliarde de euro pentru creșterea competitivității economiei și pentru implementarea eficientă a fondurilor europene.

La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România, axate pe sporirea competitivității și asistența tehnică în implementarea fondurilor europene. Cele două programe reprezintă o investiție totală de 1,53 miliarde de euro în economia reală a României.

Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane euro, a fost adoptat joi, 18 decembrie, pentru a întări capacitatea administrativă a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție.
Programul  Operaţional va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de a pregăti și de a implementa proiecte.

Programul Operațional pentru Competitivitate, adoptat vineri, 19 decembrie, reprezintă o investiție de 1,58 miliarde de euro pentru creşterea competitivităţii economiei. O primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare și dezvoltare (952,6 milioane Euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare.
În egală măsură, Programul Operațional se concentrează pe creșterea calității și a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susținute folosirea tehnologiilor informatice și de comunicare în educație, cultură și sănătate. Programul va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga țară, creând legături esențiale între mediul rural și mediul urban.

Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei. Fac un apel către Guvernul României pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate și pe obținerea celor mai bune rezultate pentru economia țării”, a declarat Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale.

Ambele programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Pentru programul Asistența Tehnică contribuția europeană este de 212 milioane de euro, iar contribuția românească de 38 milioane euro. Programul Competitivitate are valoarea totală de 1,58 miliarde de euro, din care 1,32 miliarde este contribuția europeană.

Persoane de contact:
Dragoş BUCURENCI (+32 229 52 619)
Jakub ADAMOVICZ (+32 229 50 595)
Sophie DUPIN de SAINT-CYR (+32 229 56 169)

Mai multe informații:
Ministerul Fondurilor Europene
Autoritatea de Management POAT 2014-2020
Adina Moga –Director General
Bd. Ion Mihalache, 15-17, Tower Center, București, România
Website: http://www.fonduri-ue.ro/

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...