RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Felicitări Mariei Flavia Tohăneanu, câștigătoarea concursului Juvenes Translatores din acest an!

Comisia Europeană a anunțat astăzi numele celor 28 de câștigători ai concursului anual de traduceri Juvenes TranslatoresCâștigătoarea din România se numește Maria Flavia Tohăneanu și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, județul Dolj.

La concursul organizat în luna noiembrie a anului trecut au participat peste 3.000 de adolescenți din 740 de școli de pe întregul continent, respectiv 32 de licee din România. Cei 28 de liceeni care au câștigat concursul (câte unul din fiecare stat membru) vor călători la Bruxelles, în luna aprilie, pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor, desfășurată în prezența dnei Kristalina Georgieva, vicepreședinte al Comisiei Europene.

„Cunoașterea mai multor limbi ne face să fim mai aproape unii de alții, deoarece ne permite să comunicăm dincolo de frontiere și de identități naționale. Cunoașterea limbilor reprezintă o competență fundamentală pe care o veți putea valorifica de-a lungul vieții și care vă va permite, de asemenea, să vă îmbunătățiți perspectivele profesionale. Prin acest concurs, dorim să încurajăm elevii să învețe limbi străine, să le practice și să facă parte din familia noastră europeană”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene Kristalina Georgieva.
Concursul Juvenes Translatores a reprezentat o confirmare a talentului meu pentru limbile străine. Pe lângă engleză, vorbesc franceză, puțină italiană și germană. Nu este deosebit de dificil să faci o traducere bună, dar trebuie să ai anumite calități, să simți limba, să transmiți informația cât mai firesc, ca și cum tu ai fi acela care rostește acele lucruri pentru prima dată”, a mărturisit Maria Tohăneanu, câștigătoarea din România.

Context
Concursul Juvenes Translatores („tineri traducători”, în latină) este organizat în fiecare an de către Direcția Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene, începând cu 2007. Expresie a pasiunii traducătorilor Comisiei Europene pentru domeniul lingvistic, obiectivul său este de a promova studiul limbilor străine în școli și de a le oferi tinerilor elevi posibilitatea să vadă cum este să fii traducător. Concursul este deschis elevilor de liceu în vârstă de 17 ani (în cazul ediției 2014-2015, celor născuți în 1997) și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din întreaga Uniune Europeană, inclusiv regiunile ultraperiferice. Concursul i-a încurajat pe unii concurenți să se îndrepte către o facultate de profil și să devină traducători.
În acest an, elevii participanți au tradus texte având ca temă centrală identitatea europeană, văzută însă din diferite unghiuri. Textul tradus de Maria, din limba engleză în limba română, sublinia importanța arborelui genealogic în descoperirea propriei identități. Textele respective au fost pregătite și verificate de traducătorii Comisiei, uniformizarea gradului de dificultate căzând în sarcina unui grup de poligloți special creat. Elevii au putut alege oricare dintre cele 552 de combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE; în total, anul acesta s-au folosit 148 de combinații lingvistice. Toți câștigătorii au tradus în limba pe care o stăpânesc cel mai bine, așa cum obișnuiesc să facă și traducătorii angajați în instituțiile UE.

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...