RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

România participă în grupul la nivel înalt pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale

Reprezentanții României, precum și ai altor 8 state membre UE, fac parte din grupul la nivel înalt pe tema interconectării în domeniul gazelor naturale în Europa centrală și de sud-est (CESSEC), grup ce are ca obiectiv final asigurarea aprovizionării din cel puțin trei surse diferite a statelor din regiune.

Scopul CESSEC este de a stabili o foaie de parcurs în ceea ce privește prioritățile regionale privind dezvoltarea infrastructurii necesare și cresterea securității aprovizionării cu gaze.

Prima reuniune de lucru a grupului la nivel înalt a avut loc la Sofia în data de 9 ianuarie 2015. Reprezentanții statelor membre au discutat cu dl Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Uniunea energiei, și cu dl Miguel Arias Cañete, comisar european pentru politici climatice și energie. Discuțiile s-au purtat în jurul aspectelor interne și externe ale situației din zonă în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze, acordându-se o atenție sporită interconectării și folosirii optime a infrastructurii deja existente.

După această reuniune a grupului la nivel înalt, urmează să fie efectuate analize la nivel de experți pentru a identifica segmentele-lipsă și alte bariere care împiedică integrarea efectivă a pieței la nivel european. Grupul a agreat asupra adoptării, până la începutul verii, a unui plan de acțiune cu rezultate concrete pentru a accelera realizarea proiectelor identificate. Punerea sa în aplicare va fi monitorizată în mod regulat, contribuind astfel la eliminarea fragmentării pieței și la prevenirea unor potențiale crize de aprovizionare.

Persoane de contact:
Anna-Kaisa ITKONEN (+32 2 29 56186)
Nicole BOCKSTALLER (+32 2 295 25 89)

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...