RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Consultare publică privind utilizarea viitoare a benzii de frecvențe UHF (Raport Lamy)

Termen-limită: 12 aprilie
Grup-țintă:Reprezentanți ai operatorilor de telefonie mobilă și ai serviciilor de televiziune (inclusiv de producție de programe și evenimente speciale - PMSE), cadre universitare cu specializare în aceste domenii, cetățenii interesați de subiect, utilizatori ai serviciilor TV și/sau în bandă largă fără fir, asociații de consumatori și utilizatori.

Scopul consultării este de a aduna opinii asupra recomandărilor privind o strategie politică pe termen lung de utilizare viitoare a benzii UHF (470-790 MHz), recomandări cuprinse în așa-numitul Raport Lamy. Se dorește astfel definirea unei poziții asupra modului în care ar trebui să se dea curs acestor recomandări.

Raportul întocmit de dl Pascal Lamy, președintele Grupului la nivel înalt, analizează modul în care ar trebui utilizate în viitor resursele limitate în materie de spectru de frecvențe ale benzii UHF.
Eventualele modificări ale modului în care este utilizată banda de frecvențe UHF ar putea afecta sfera de acoperire și calitatea serviciilor de televiziune și de telefonie mobilă. De asemenea, ar putea necesita viitoare modernizări ale echipamentelor utilizate, cum ar fi de exemplu televizoarele. De aceea sunt necesare răspunsuri punctuale cu privire la modul în care aceste aspecte i-ar putea afecta pe cetățeni.
Analiza rezultatelor va fi publicată pe această pagină în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării consultării.

Pentru a contribui la această consultare publică, trebuie să precizați dacă răspundeți în nume personal sau în numele unei organizații. În cea din urmă situație, trebuie explicat pe cine reprezintă organizația în cauză și, după caz, cum au fost obținute opiniile membrilor.
Organizațiile sunt invitate să se înregistreze în Registrul de transparență. Răspunsurile primite de la organizațiile neînregistrate vor fi publicate separat de cele primite de la organizațiile înregistrate.
Chestionarul cuprinde o secțiune concepută special pentru cetățeni. Cea referitoare la context conține întrebări relevante pentru cetățeni și consumatori și prezintă cadrul general al chestionarului.
Modalități de participare

  1. online sau
  2. prin e-mail, răspunsul fiind atașat ca fișier Word, PDF sau ODF, sau
  3. prin poștă, la adresa:

Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Rețele, conținut și tehnologii de comunicații, Unitatea B4 –Spectre de frecvență, Bruxelles 1049 - Belgia

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...