RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Corina Crețu: "Suntem gata să facem tot ceea ce ține de noi pentru a ne asigura că fondurile europene ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele”

Marți, 28 aprilie 2015, la Strasbourg, președintele Jean-Claude Juncker și comisarul pentru politici regionale Corina Crețu au primit vizita prim-ministrului Victor Ponta și a ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice Rovana Plumb.

Discuțiile au abordat situația economică din România, proiectele de infrastructură propuse în cadrul Planului Juncker, contextul geopolitic din regiune, progresele din domeniul justiției și sprijinul Comisiei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

„Comisia apreciază progresele realizate de România în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Cu toate că rata de absorbție a crescut, cheltuirea fondurilor rămase din cadrul perioadei 2007 – 2013 rămâne însă o provocare majoră. Grupul de lucru pe care l-am creat la începutul mandatului meu la nivelul Directoratului General pentru Politici Regionale și Urbane, acest Task Force pentru o mai bună implementare, are tocmai menirea de a ajuta țări precum România să accelereze absorbția fondurilor europene. Suntem gata să facem tot ceea ce ține de noi pentru a ne asigura că aceste fonduri ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele.”, a declarat comisarul Corina Crețu.

„Pe de altă parte, țin să subliniez că prioritatea numărul unu în România trebuie să fie pregătirea și demararea proiectelor aferente perioadei 2014 – 2020. Preocuparea pentru închiderea perioadei 2007 – 2013 nu trebuie să afecteze startul noii perioade de programare. România poate conta pe sprijinul Comisiei în acest proces.”, a adăugat Corina Crețu.

„Încurajez România să adopte și să implementeze Inițiativa pentru IMM-uri, un instrument simplu, deja testat și implementat cu succes în mai multe state membre, care nu necesită co-finanțare la nivel național, și care are un mare potențial de a stimula antreprenoriatul și de a crea locuri de muncă.”, a mai declarat comisarul european.

Informații suplimentare:
Dragoș BUCURENCI
Membru al cabinetului – consilier de comunicare
dragos.bucurenci@ec.europa.eu
+32 2 295 6971

Sophie DUPIN de SAINT-CYR
Atașat de presă
sophie.dupin-de-saint-cyr@ec.europa.eu
+32 2 295 6169

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...