RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Consultare publică referitoare la Uniunea Piețelor de Capital

Termen-limită: 13 mai 2015
Grup-țintă:  Toți cetățenii organizațiile interesate sunt încurajate să contribuie la această consultare. Contribuțiile din partea participanților la piețele de capital și ale reprezentanților acestora, investitori, companii, autorități naționale, universități și reprezentanți ai mediului de afaceri sunt bine-venite.

Scopul acestei consultări publice este de a strânge contribuții din partea tuturor părților interesate de propunerea Comisiei Europene de a crea o Uniune a Piețelor de Capital în 2019. Opiniile solicitate vizează raționamentul economic și măsuri necesare pentru ca acest obiectiv să se realizeze.
Principalele domenii ale acestei consultări publice pentru care se strâng contribuții sunt:

  1. Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru toate afacerile din Europa, în particular  în ce privește start-up-urile, companiile mici și mijloci și proiectele de investiții pe termen lung.
  2. Intensificarea și diversificarea surselor de finanțare venite din partea investitorilor europeni și de pe piețele externe.
  3. Eficientizarea piețelor astfel încât conexiunile dintre investitori și cei care au nevoie de finanțare să se simplifice atât în piața europeană, cât și globală.

Cum se contribuie:
Pentru a asigura un proces de consultare publică corect și transparent, doar răspunsurile transmise prin intermediul chestionarului online vor fi luate în considerare și incluse în raportul final.

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...