RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

CE solicită României să implementeze legislația în domeniul drepturilor de autor

Joi, 28 mai, Comisia Europeană a cerut României și altor 5 state membre să pună în aplicareDirectiva privind operele orfane.

Cele șase membre încă nu au comunicat Comisiei măsurile de transpunere a Directivei în dreptul intern, care ar fi trebuit să fie adoptate până la 29 octombrie 2014. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită avize motivate Belgiei, Ciprului, Luxemburgului, Poloniei, României și Sloveniei. Ele au la dispoziție două luni pentru a notifica Comisiei măsurile luate pentru a alinia legislația națională la legislația UE. Comisia poate ulterior decide să trimită aceste țări în fața Curții de Justiție a UE și să propună sancțiuni financiare.

Context
Operele orfane sunt opere cum ar fi cărțile, ziarele sau articolele din reviste și filmele care sunt protejate prin drepturi de autor, dar ai căror autori sau alți titulari de drepturi nu sunt cunoscuți sau nu pot fi localizați sau contactați pentru a obține permisiunea de utilizare a operelor lor.
Comisia Europeană a adoptat joi, 28 mai 2015, un set de 127 de decizii în cadrul pachetului lunar de constatare a neîndeplinirii obligațiilor legale de către statele membre.

Pagini Utile

  1. Anunțul de presă integral
  2. Directiva 2012/28 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...