RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Serviciu de asistență pentru reformele structurale

Un nou serviciu, organizat în cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, a devenit operațional începând cu luna iulie. Statele membre pot beneficia, la cerere, de asistență tehnică de specialitate, pentru punerea în aplicare a reformelor administrative și structurale necesare stimulării creșterii economice. Serviciul va ajuta, de asemenea, statele membre să absoarbă și să utilizeze mai eficient fondurile UE.

El se va baza, printre altele, pe experiența și expertiza acumulate în cadrul grupului de lucru pentru Grecia și a celui de sprijin pentru Cipru. Experții din noul serviciu provin din întreaga Comisie Europeană, din statele membre și de la alte organisme internaționale. Directorul-general Maarten Verwey este responsabil cu coordonarea noului departament.

Serviciul de asistență pentru reformele structurale se va concentra, în special, pe implementarea măsurilor-cheie din recomandările specifice de țară. De asemenea, va oferi sprijin în următoarele domenii:
-              gestionarea veniturilor și a finanțelor publice;
-              îmbunătățirea climatului de afaceri și sprijinul pentru companii;
-              facilitarea și promovarea exporturilor;
-              sprijinirea ocupării forței de muncă, incluziunii sociale și a sănătății publice;
-              dezvoltarea de administrații publice și practici de achiziții publice eficiente, moderne și orientate către serviciile prestate;
-              respectarea în fapt a statului de drept și combaterea corupției.

Prima sarcină a noului serviciu va fi de a-l sprijini pe vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis în coordonarea eforturilor depuse de Comisie pentru sprijinirea poporului grec.

Persoane de contact pentru presă:
Annika Breidthardt, tel: +32 229 56153
Annikky Lamp, tel: +32 229 56151
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

  • Anunț de presă privind constituirea noului serviciu de asistență pentru reformele structurale

http://europa.eu/rapid/press-release_MEX-15-5297_en.htm

  • Declarația vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis privind noul serviciu de asistență

http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-15-5218_en.htm

  • Înregistrarea declarației vicepreședintelui Valdis Dombrovskis

http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I104919

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...