RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Facilitarea obținerii de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul și asigurarea admisibilității acestora

        Comisia a adoptat astăzi o carte verde care se înscrie în seria de acțiuni suplimentare vizând să amelioreze cooperarea între statele membre în legătură cu obținerea probelor în materie penală. Comisia ia în calcul înlocuirea regimului juridic actual, fragmentat, privind obținerea de probe în materie penală printr-un instrument unic, întemeiat pe principiul recunoașterii reciproce, care să cuprindă toate tipurile de probe și să introducă standarde comune, pentru a garanta admisibilitatea acestora în instanțe. Prin intermediul cărții verzi, statele membre și părțile implicate relevante sunt consultate cu privire la validitatea acestei abordări și cu privire la o serie de aspecte care sunt importante în acest domeniu.

        Vicepreședintele Jacques Barrot, comisarul responsabil pentru justiție, libertate și securitate, a declarat: „Confruntată cu criminalitatea transfrontalieră, acțiunea justiției nu trebuie să fie obstrucționată de diferențele existente între sistemele judiciare ale statelor membre și de lipsa recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești. În acest sens, este deosebit de important să se încurajeze cooperarea mai eficace în legătură cu obținerea tuturor tipurilor de probe în materie penală, facilitând și accelerând astfel cooperarea judiciară între statele membre.”

        Normele existente în legătură cu obținerea de probe dintr-un alt stat membru sunt cuprinse într-o serie de instrumente coexistente, bazate pe diferite principii fundamentale și acoperind diferite domenii de aplicare, ceea ce complică aplicarea normelor și poate genera confuzie în rândul practicienilor, conducând la situații în care aceștia nu folosesc instrumentul cel mai potrivit pentru o anumită probă. În ultimă instanță, acești factori pot, prin urmare, să afecteze cooperarea transfrontalieră eficace.

        Mai mult decât atât, problema admisibilității în fața unei instanțe a unei probe obținute într-un alt stat membru este abordată doar indirect, deoarece nu există standarde comune pentru colectarea de probe. Acest lucru creează riscul ca normele privind obținerea de probe în materie penală să funcționeze în mod eficient doar între statele membre cu standarde interne similare în materie de colectare de probe.

        În conformitate cu obiectivele stabilite în comunicarea sa „Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor” din 10 iunie 2009, Comisia intenționează să adopte măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți cooperarea între statele membre cu privire la obținerea de probe în materie penală.

 

        Comisia ia în calcul înlocuirea actualului regim juridic privind obținerea de probe în materie penală printr-un singur instrument întemeiat pe principiul recunoașterii reciproce și acoperind toate tipurile de probe. De asemenea, aceasta ia în calcul introducerea de standarde comune privind colectarea probelor în materie penală.

        Obiectivul cărții verzi este consultarea statelor membre și a părților implicate în cauză cu privire la validitatea acestei abordări și cu privire la o serie de aspecte care sunt importante în acest domeniu.
http://www.ec.europa.eu/commission_barroso/barrot/welcome/default_ro.htm

Sursa: Rapid – Europa – Press Releases

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...