RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

53% dintre români consideră că au control parțial asupra datelor personale furnizate on-line

53% dintre români consideră că dețin doar un control parțial asupra datelor personale furnizate on-line, iar 71% dintre ei își exprimă îngrijorarea asupra faptului că autoritățile și companiile private ce dețin astfel de date le pot folosi și pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate și, mai mult, fără a fi obligate să informeze în acest sens.

86% dintre persoanele intervievate în România consideră că este important să aibă aceleași drepturi și grad de protecție a datelor personale indiferent de țara în care e stabilită autoritatea sau compania ce oferă serviciile ce necesită astfel de date, iar majoritatea populației este împărțită aproape egal între cei ce consideră că punerea în aplicare a normelor ar trebui să fie abordată la nivel european (39%) sau național (40%).

La români, clasamentul celor mai de încredere autorități și companii private în ceea ce privește protecția datelor personale include pe primele locuri, în ordine, instituțiile medicale și de sănătate (58%), instituțiile europene (55%) și autoritățile publice naționale (54%). De cea mai mică încredere se bucură companiile online (inclusiv rețelele sociale), ele înregistrând un procent de doar 24%.

Pe ansamblul Uniunii Europene (UE), se înregistrează procente similare: 50% dintre europeni consideră că au doar un control parțial asupra datelor personale furnizate on-line, 69% sunt îngrijorați că ele sunt folosite și în alte scopuri, 89% apreciază drept important să aibă drepturi și protecție egală indiferent de țară, 45% consideră că punerea în aplicare a normelor relevante trebuie abordată la nivel european și 42% la nivel național.

Doar în ce privește clasamentul încrederii există diferențe, europenii plasând pe primele locuri instituțiile de sănătate și medicale (74%), urmate de autoritățile naționale (66%), precum și de bănci și instituții financiare (56%), instituțiile europene fiind clasate doar pe locul 4 (cu 51%). Însă, și la nivel european, companiile online sunt clasate ultimele, înregistrând același procent ca și în cazul României – 24%.

Datele de mai sus fac parte din studiul special Eurobarometru pe tema protecției datelor cu caracter personal, publicat în luna iunie 2015. Au fost intervievate față în față 27.980 de persoane pe ansamblul Uniunii, dintre care 1.043 din România. Interviurile au fost realizate în perioada 28 februarie – 9 martie 2015.

Context

Rapoartele speciale Eurobarometru sunt bazate pe studii tematice aprofundate, realizate pentru diferitele servicii ale Comisiei Europene sau pentru alte instituții UE. Reproducerea lor este autorizată, cu excepția cazurilor în care se are în vedere un scop comercial, cu menționarea sursei.

Pagini Utile

  1. Eurobarometru special 431 / Protecția datelor personale 
  2. Eurobarometru special 431 / Protecția datelor personale - Rezumat 
  3. Fișa de țară pentru România

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...