RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Consultare publică referitoare la Cartea albastră a UE și la politicile privind migrația forței de muncă

Termen-limită: 21 august 2015

Grup-țintă: Toți cetățenii, organizațiile și resortisanții non-UE sunt încurajați să contribuie la această consultare publică. Vor fi apreciate în special contribuțiile venite din partea angajatorilor (mari, medii sau mici), asociații ale angajatorilor, imigranți și antreprenori non-UE care locuiesc deja legal în Europa, potențiali imigranți și antreprenori din afara Uniunii Europene, organizații ale angajatorilor publici / privați, sindicate comerciale, ministere și agenții de recrutare ale statelor membre, autorități locale și regionale, birouri de statistică, mediul academic, organizații internaționale, parteneri sociali și societatea civilă în general. 

Scopul acestei consultări este de a colecta opinii referitoare la un set de probleme asociate cu migrația economică, în vederea elaborării noii politici pentru migrație europeană și a definitivăriidirectivei pentru "Cartea albastră".

Această nouă politică privind migrația legală ar trebui să ajute UE să contracareze deficitul de competențe specifice și să devină o destinație mai atractivă pentru lucrătorii talentați și antreprenorii care doresc să investească în Europa. În plus, secțiunea dedicată "Cărții Albastre" a UE intenționează să colecteze opiniile cu privire la modul de abordare a deficiențelor din acest sistem și eficientizarea acestuia.

Această consultare publică face parte dintr-un proces de reflecție pentru elaborarea unei noi politici a UE privind migrația legală și oferă părților interesate posibilitatea de a prezenta punctele de vedere cu privire la aceste aspecte, inclusiv cu privire la revizuirea Directivei "Cărții albastre".

Pentru mai multe detalii referitoare la această consultare, vă rugăm să citiți textul explicativ.

Pentru a trimite contribuția dumneavoastră la această consultare publică, vă rugăm să completați acest chestionar on-line.

Contribuțiile primite vor fi publicate pe internet. Este important să citiți declarația de confidențialitate specifică atașată acestei consultări publice, pentru a înțelege modul în care vor fi tratate informațiile private furnizate.

Pentru un proces consultativ transparent, organizațiile (ONG-uri, asociații comerciale și companiile) sunt invitate să furnizeze informații relevante despre activitatea lor, prin înscrierea înRegistrul de Transparență și să se conformeze codului de condurită aferent. 

Date de contact:

e-mail: Home-Notifications-B1@ec.europa.eu

Adresa poștală: European Commission, Directorate-General for Home Affairs, Unit B1 – Legal Migration and Integration, B - 1049 Brussels.

  1. Pagina de internet dedicată acestei consultări
  2. Chestionarul on-line al acestei consultări
  3. Agenda europeană pentru migrație
  4. Raportul Ce de implementare a Directivei "Cărții albastre"
  5. Planul de acțiune antreprenorială 2020

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...