RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Criza refugiaților: Serbia cere ajutorul Uniunii Europene

Serbia a solicitat sprijin Uniunii Europene, prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă, pentru a face față afluxului de refugiați cu care se confruntă. Comisia Europeană colaborează cu autoritățile sârbe și cu celelalte state participante la acest mecanism pentru a răspunde rapid la această cerere.

Serbia solicită ajutor în vederea achiziționării sau livrării directe de paturi, saltele, articole de igienă, vehicule, combustibili și alimente. "Fac apel la statele membre ale Uniunii să dea dovadă de solidaritate față de Serbia în aceste momente de nevoie. Suntem în contact strâns cu autoritățile de la Belgrad pentru a asigura coordonarea rapidă a livrării de sprijin material, oferit de statele participante", a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionare a crizelor, Christos Stylianides.

Context

Mecanismul UE de protecție civilă este un instrument prin intermediul căruia este atenuat impactul imediat al unei situații de urgență. Când amploarea urgenței depășește capacitatea de răspuns a unui stat, țările participante la mecanism îi furnizează acestuia asistență.

Alături de toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia și Muntenegru participă la acest mecanism.

Mecanismul UE de protecție civilă a fost activat pentru furnizarea rapidă de materiale și expertiza în diverse tipuri de urgență, precum în cazul epidemiei de Ebola din Africa de Vest (2014), inundațiile din Balcani (2014) sau conflictul din Ucraina (2015).

Contacte pentru presă:

Alexandre Polack – Tel.: +32 229 90677

Daniel Puglisi – Tel.: +32 229 69140

Pagini Utile

Mecanisumul UE de protecție civilă

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...