RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

2,8 milioane de euro pentru proiecte de mediu cu implicare românească

România este implicată în trei dintre cele 96 de proiecteîn domeniul mediului, recent aprobate de Comisia Europeană prin programul LIFE. Proiectele sunt axate pe reducerea emisiilor cu efect de seră, promovarea de proceduri de achiziții publice ecologice și repopularea cu zimbri a unor zone din sud-vestul țării. Finanțarea europeană totală alocată acestor proiecte se ridică la peste2,8 milioane de euro.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Sunt încântat să văd că programul nostru LIFE va sprijini numeroase proiecte inovatoare, a căror contribuție va fi cu siguranță esențială. Pe lângă protejarea și îmbunătățirea capitalului natural, există mai multe instrumente promițătoare care vor contribui la orientarea Europei către un viitor sustenabil, cu emisii scăzute de carbon și eficient în ceea ce privește utilizarea resurselor."

Cele trei proiecte cu implicare românească sunt:
-          Re-Bison/Stichting Rewilding Europe (program LIFE "Natură și biodiversitate") își propune un program de repopulare cu zimbri (Bison bonasus) a zonelor Țarcu și Poiana Ruscă dinsud-vestul României. Aproximativ 100 zimbri vor fi reintroduși în zonele menționate pentru crearea unei subpopulații sănătoase și durabile, de aproximativ 185 de animale. Contribuția UE reprezintă peste 1,36 milioane de euro din valoarea totală a proiectului (aproximativ 1,8 milioane euro).
-          GPPbest (program LIFE "Coordonare & informare de mediu") are în vedere promovarea unor noi modele de consum durabil, prin evidențierea beneficiilor aduse de procedurile de achiziții publice ecologice și extinderii aplicării acestora. În cadrul proiectului, va fi pusă în aplicare o acțiune-pilot pentru a sprijini adoptarea unei politici de acest tip în România. Valoarea totală a proiectului este de peste1,36 milioane de euro, din care 0,8 milioane reprezintă fonduri europene.
-          GreenYourMove (program LIFE "Mediu și utilizarea eficientă a resurselor") va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră, prin introducerea unei strategii durabile de mobilitate și prin promovarea unor opțiuni de navetă și călătorie optime și ecologice. În cadrul proiectului, va fi elaborat un planificator de călătorie on-line, paneuropean, care să indice cea mai ecologică opțiune de transport public în cinci state membre UE, printre care și România. Finanțarea europeană alocată acestui proiect se ridică la peste 0,7 milioane de euro, din valoarea totală de aproximativ 1,24 milioane de euro.

Context
Comisia a aprobat un pachet de investiții cu o valoare totală de 264,8 milioane de euro în favoarea mediului, naturii și a creșterii economice "verzi". Investițiile acoperă 96 de proiecte în21 de state membre, finanțate în cadrul programului LIFE pentru mediu. Proiectele prevăd acțiuni în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor, sprijinind tranziția către o economie circulară și durabilă, in domeniul naturii și biodiversității, precum și al coordonării și informării în domeniul mediului. UE va cofinanța proiectele cu 160,6 milioane de euro.
În urma apelului de propuneri încheiat în iunie 2014, Comisia a selecționat spre finanțare 96 de proiecte din cele 1.117 primite

Persoane de contact pentru presă:
Enrico BRIVIO (+32 2 295 61 72)
Iris PETSA (+32 2 299 33 21)
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...