RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cote de pescuit în Marea Neagră pentru 2016

Comisia a propus miercuri, 25 noiembrie, noile cote de pescuit în Marea Neagră, alocate României și Bulgariei în 2016. Astfel, cota pentru șprot se va menține la11.475 de tone, iar cele pentru calcan și câine-de-mare vor rămâne în continuare zero, datorită deteriorării stocurilor acestora din urmă.

În ce privește cota de șprot, România are alocat un maximum de 30% din total. Pentru pescuitul de calcan și câine-de-mare, 2016 este al patrulea și, respectiv, al treilea an consecutiv în care pescuitul acestor specii va fi complet interzis.

În anii precedenți, România și Bulgaria au propus intensificarea controalelor privind capturile decalcan pentru a reduce pescuitul ilegal și nedeclarat, însă eforturile ambelor țări nu au fost suficiente pentru a ameliora situația și a reface stocul. În ceea ce privește câinele-de-mare, stocul continuă să se confrunte cu o epuizare drastică, luând în considerare faptul că cele două țări însumează aproape 50% din capturile din această specie, foarte importantă pentru păstrarea echilibrului ecosistemului marin.

Etape următoare
Propunerea Comisiei va fi discutată de către miniștrii europeni de resort la reuniunea Consiliului pentru pescuit, programată pentru luna decembrie a acestui an.

Context
Propunerea anuală determină cantitatea de pește din principalele specii comercializate în UE care poate fi capturată de pescari în respectivul interval de timp. Ea are la bază normele politicii comune în domeniul pescuitului și opiniile exprimate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).

Persoană decontact pentru presă:
Iris Petsa, tel: +32 229 93321
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...