RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Sustenabilitate fiscală: riscuri nesemnificative pe termen scurt, însă în creștere pe termen mediu și lung

Potrivit celui mai recent raport privind sustenabilitatea fiscală, elaborat de Comisia Europeană, în România nu există riscuri semnificative pe termen scurt. Cu toate acestea, o serie de variabile cum ar fi poziția investițională internațională netă, datoria publică în valută străină și ponderea datoriei față de creditori nerezidenți în totalul datoriei publice, precum și volumul de credite neperformante, indică posibile provocări pe termen scurt.

Riscurile cresc însă pe termen mediu. Din perspectiva sustenabilității datoriei publice, riscurile se măresc din cauza creșterii acesteia la peste 60% din PIB până la finalul perioadei de estimare (2026), în combinație cu cele asociate testelor de stres (în mod particular, în ce privește șocurile negative asupra balanței primare). Pe termen lung, vor apărea riscuri  moderate, derivând în principal din poziția bugetară nefavorabilă curentă, agravate într-o anumită măsură de o posibilă creștere a cheltuielilor publice legate de persoanele vârstnice, în special cele pentru sistemul de sănătate și pentru îngrijirea de lungă durată.

Context
Raportul privind sustenabilitatea fiscală este elaborat o dată la 3 ani de serviciile Comisiei Europene. El trece în revistă situația finanțelor publice din UE și identifică principalele provocări pe termen mediu și lung, un accent special fiind pus pe impactul îmbătrânirii populației.  
Raportul analizează situația din toate statele membre, cu excepția celor care fac obiectul unui program de asistență financiară. El folosește setul de indicatori de analiză a sustenabilității fiscale din contextul Semestrului european.

Persoane de contact pentru presă:
Annika Breidthardt – Tel.: +32 229 56153
Audrey Augier - Tel.: +32 229 71607
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

  1. Anunț de presă
  2. Pagina dedicată Raportului privind sustenabilitatea fiscală 2015
  3. Raport privind sustenabilitatea fiscală 2015
  4. Întrebări și răspunsuri 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...