RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Nereciprocitatea în materie de vize cu SUA, Canada și Brunei

Comisia Europeană a adoptat marți, 12 aprilie, o comunicare politică privind starea actuală și calea de urmat în ceea ce privește situația de nereciprocitate cu anumite țări terțe în politica de vize. Astfel, SUA, Canada și Brunei continuă să aplice obligativitatea vizelor pentru cetățenii anumitor state membre ale UE, deși resortisanții lor beneficiază de exceptare de la un astfel de regim în întreaga UE. În prezent, regimul obligativității vizelor este aplicat de Canada pentru cetățenii din Bulgaria și România, și de SUA pentru cetățenii din Bulgaria, Croația, Cipru, Polonia și România. Brunei aplica un regim de vize obligatorii cetățenilor croați.

Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru afaceri interne, migrație și cetățenie, a declarat: "Reciprocitatea în materie de vize constituie un element fundamental al politicii comune a UE în acest domeniu. Cetățenii UE se așteaptă, pe bună dreptate, să călătorească fără viză în orice țară terță ai cărei resortisanți pot intra în spațiul Schengen fără viză. Comisia a evaluat consecințele juridice, politice și economice ale unei posibile suspendări temporare a exceptării de la regimul obligativității vizelor cu SUA, Canada și Brunei și a invitat Parlamentul European și Consiliul să își exprime pozițiile cu privire la calea de urmat. Reciprocitatea deplină privind exonerarea de vize va rămâne o prioritate pe agenda relațiilor noastre bilaterale cu aceste țări și vom continua să urmărim obținerea unui rezultat echilibrat și echitabil.”

În aprilie 2014, Comisia a primit notificări cu privire la cazuri de nereciprocitate cu Australia, Brunei, Canada, Japonia și SUA. Situația de nereprocitate cu Australia și Japonia a fost rezolvată între timp. Brunei a notificat Comisiei Europene decizia de renunțare la obligativitatea vizelor pentru cetățenii croați în data de 13 aprilie 2016.

Context
Reciprocitatea în ceea ce privește exceptarea de la obligativitatea vizelor este un principiu al politicii comune în materie de vize. In temeiul dispozițiilor adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în 2001, în cazul în care țările terțe nu renunță, în termen de 24 de luni, la nereciprocitate, această situație poate fi motiv de suspendare a exonerării de vize de care beneficiază cetățenii țărilor terțe respective. Orice astfel de decizie trebuie să țină seama de consecințele acestei suspendări asupra relațiilor externe ale UE și ale statelor sale membre.
În cadrul mecanismului de reciprocitate, Comisia a adoptat deja trei rapoarte de evaluare a situației: la 10 octombrie 2014, la 22 aprilie 2015 și la 5 noiembrie 2015.

Persoane de contact pentru presă:
Natasha BERTAUD (+32 2 296 74 56)
Tove ERNST (+32 2 298 67 64)
Tim McPHIE (+ 32 2 295 86 02)
Markus LAMMERT (+ 32 2 298 04 23)
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

  1. Comunicat de presă integral
  2. Anunț de presă privind decizia de renunțare la vize a statului Brunei
  3. Mecanismul UE de reciprocitate în materie de vize - Întrebări și răspunsuri
  4. Comunicare - Starea actuală și calea de urmat în ceea ce privește situația de nereciprocitate 
  5. 5 noiembrie 2015 – Raportul Comisiei de evaluare a situației de nereciprocitate cu anumite țări terțe în domeniul politicii în materie de vize 
  6. 22 aprilie 2015 - Raportul Comisiei de evaluare a situației de nereciprocitate cu anumite țări terțe în domeniul politicii în materie de vize 
  7. 10 octombrie 2014 - Raportul Comisiei de evaluare a situației de nereciprocitate cu anumite țări terțe în domeniul politicii în materie de vize 
  8. Regulament (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație
  9. Regulament (UE) nr. 1289/2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...