RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia Europeană a aprobat proiectul retrospectiv de reabilitare a 54 de km din DN 1H

Comisia Europeană a aprobat marți, 26 iulie 2016, proiectul retrospectiv de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci, parte a Drumului Naţional 1H (DN 1H). Valoarea totală a proiectului este de 51,6 milioane de euro, iar contribuţia UE este de 29,3 milioane euro, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat:
,,Prin alocarea acestor bani din FEDR, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, România îşi va recupera cheltuielile efectuate iniţial din bugetul naţional pentru acest proiect. Reabilitarea celor 54 de km de drum naţional este importantă nu doar pentru cei aproape 250 de mii de locuitori ai judeţului Sălaj, ci şi pentru operatorii internaţionali de transport. Proiectul contribuie astfel la crearea unui sistem naţional de transport sustenabil, atât în beneficiul populaţiei, cât şi al mediului de afaceri."

Proiectul retrospectiv este cofinanţat prin Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 2 „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil”. României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007-2013 şi alte 23 de miliarde (la preţuri curente) în perioada 2014-2020.

Pagini Utile

  1. Portalul de Date Deschise pentru fondurile ESI 2014-2020
  2. Politica de coeziune în România 2007-2013 
  3. Politica de coeziune în România 2014-2020 
  4. Politica de coeziune a UE 2014-2020
  5. Twitter: @EU_Regional@CorinaCretuEU#ESIFunds#CohesionPolicy

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...